Sinăieni, treziţi-vă!

În perioada imediat următoare, stimaţi sinăieni, cu siguranţă veţi constata că politicienii vor deveni din ce în ce mai amabili şi, mai mult decât atât, din ce în ce mai generoşi. Bineînţeles, vor face acest lucru sub o formă sau alta, încercând mai abil sau mai stângaci să ascundă, să mascheze faptul că totul nu e decât o acţiune de propagandă politică şi că vor să vă determine cât mai repede şi pe cât mai mulţi dintre voi cu putinţă ca la alegerile din vară să le daţi votul. Nu ne-am propus şi nici nu ne permitem acum să dăm sfaturi nimănui. Dar nici nu-i condamnăm în vreun fel pe cei care şi-au propus să primească din partea politicienilor absolut tot ce aceştia le oferă. Dacă cei ce vă vor votul s-au decis că e cazul să fie mărinimoşi şi să vă dea cadouri, puteţi să le primiţi liniştiţi dragi sinăieni, să vă bucuraţi de ele fără nici o restricţie. Important este să reflectaţi atunci când vă veţi afla cu ştampila în mână în cabina de vot. Să vă întrebaţi de unde oare provin banii cu care politicienii au cumpărat cadourile respective şi vi le-au oferit cu atâta generozitate? Pentru ca Sinaia să se poată îndrepta pe un drum ascendent şi să scape din marasmul în care se zbate e nevoie în primul rând de maturitate din partea electoratului la alegerile locale din vară. Sunteţi convinşi că respectivul cadou – indiferent sub ce formă ar fi acesta – pe care l-aţi primit din partea vreunui politician ce vă vrea votul este cumpărat cu banii proprii din portofelul acestuia, atunci puteţi să-l votaţi cu toată încrederea! Dacă nu, daţi dovadă de precauţie şi gândiţi-vă la provenienţa banilor cu care au fost procurate aşa-zisele cadouri. Nu cumva să aveţi surpriza că, de fapt, aţi votat ca urmare a entuziasmului stârnit de un cadou electoral pe care l-au plătit până la urmă copiii sau nepoţii dumneavoastră.

You may also like...

Leave a Reply