De ce se lucrează din nou cu jumătăţi de măsură?

DSCN9792

De ce oare actuala administraţie locală încearcă să se întreacă pe sine atunci când e vorba de rezolvarea unor probleme edilitare? Dă dovadă de hei-rupism electoral. E foarte clar! Spre exemplu, pe bulevardul Republicii au fost retezaţi arbori seculari. Au căzut sub lama drujbelor tei, vişini, castani, copaci cărora le-au trebuit zeci de ani să ajungă la maturitatea pe care o aveau şi, în plus de asta, să ofere un binefăcător con de umbră trecătorilor care veneau osteniţi şi profitau de acest moment de răcoare. Într-adevăr unii dintre aceşti arbori trebuiau tăiaţi sau cel puţin toaletaţi. În schimb ceilalţi meritau o şansă la viaţă. Nu se încadrau în linia estetică cea nouă pe care, probabil, puterea locală a vrut să o impună prin plantarea noii serii de arbuşti. Cu toate astea îngemânarea între nou şi vechi n-ar fi avut de-a face cu aspectul estetic al bulevardului Republicii. Arborii vechi nu s-ar fi opus cu nimic imaginii pe care o aduc cei noi plantaţi matematic, din loc în loc. Trecând peste toate astea şi peste preţul pe care-l bănuim usturător plătit pentru arbuştii cei noi, de ce nu s-a lucrat măcar de data aceasta aşa cum se cuvine? Unii dintre arbuştii cei tineri au proptele din lemn ca să poată creşte mândri, zvelţi, înalţi şi drepţi, unii nu au. De ce oare? S-au terminat proptele din lemn? Ne uităm cu milă la aceşti arbuşti tineri cum cresc strâmbi. Ce se va întâmpla cu ei? Vor fi lăsaţi aşa? Vor fi plantaţi alţii drepţi? Bulevardul Republicii merita un refreshmant al arborilor care străjuiesc lateralele carosabilului! Dar nici măcar aici nu se poate lucra cum se cuvine? Până şi în acest caz ne lovim de jumătăţi de măsură? Măcar acum, în prag de alegeri locale, se putea face un lucru bun. Şi în marea ei transparenţă, puterea locală ar putea să-i informeze pe sinăieni din ce bani s-a făcut toată treaba. Costurile intră în calcul la marele şantier de refacere a centrului, din care bulevardul Republicii este parte integrantă sau este o acţiune separată?

You may also like...

Leave a Reply