CONCURS DE ESEURI: „VREAU SĂ FIU JANDARM!”

jandarmul roman

eseu jandarm

În contextul suplimentării locurilor de admitere în şcolile Jandarmeriei Române, Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia şi-a propus să atragă tinerii doritori să îmbrace haina militară de jandarm, să participe la un concurs de eseuri. Cerinţa a fost ca ei să îşi prezinte ideile pe care le au despre această profesie, aşa cum o văd ei, să descrie activităţile jandarmilor, în nu mai mult de o jumătate de pagină. Concursul s-a adresat elevilor claselor a XI-a şi a XII-a şi s-a desfăşurat în perioada 18 – 30 martie a.c., iar eseurile au fost publicate pe pagina de Facebook a C.P.P.C.J.M. Sinaia, unde au putut fi votate şi alese cele mai bune. Trei dintre cele mai votate eseuri au fost expuse la standul de prezentare al unităţii, organizat în data de 31.03.2016, în faţa Complexului Carpaţi Sinaia şi la stand-ul organizat în Parcul Herăstrău Bucureşti cu prilejul aniversării Zilei Jandarmeriei Române din 03 aprilie a.c. Câştigătorii vor petrece în data de 12 aprilie a.c., o zi alături de instructorii Centrului şi vor fi implicaţi în mod activ în pregătirea montană. Activităţile vor fi dintre cele mai atractive, precum: prezentarea bazei de pregătire, prezentarea materialelor şi tehnicii montane, vor executa sub supravegherea instructorilor exerciţii de rapel şi escaladă, orientare cu GPS-ul în mediul montan, vor beneficia de transportul cu ATV-uri şi UTV, mijloace de transport pe cablu (Telegondola Sinaia) şi vor servi masa la popota unităţii. Cei trei câştigători sunt de la Liceul Tehnologic Energetic Câmpina şi au fost îndrumaţi de doamna profesor Pavel Gabriela.
Locul I – Sandu Alexandru Ştefan – 132 voturi
Locul II – Pepene Constantin Andrei – 86 voturi
Locul III – Găman Geani – 50 voturi.

You may also like...

Leave a Reply