MAREA ÎNȘELĂTORIE CU PRIVIRE LA VREDNICIA PRIMARULUI…

UN ARTICOL DE RAUL BAZ

Dovada cea mai clară că s-a ajuns în acel stadiu este faptul că niciun consilier nu mai are niciun fel de reacție critică la adresa primarului și a politicii lui. Toți tac mâlc, chiar dacă susțin că trăim într-o democrație unde aleșii ar trebui să clameze, alături de regretatul Ion Rațiu: „voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”.

Marea înșelătorie cu privire la vrednicia primarului este cea descrisă prin cuvintele „el a făcut”. Cei mai mulți dintre români discută cam așa: „Ai văzut, băi, ce a făcut primarul? A tras borduri băi frate, a făcut podețul de la capul satului, a îngropat cablurile, a făcut giratorii, a cumpărat microbuze, a renovat căminul cultural” etc. Și, bineînțeles, mai nimeni nu zice „Ai văzut ce vilă și-a tras primarul? Cu ce bani și-o fi luat mașină de 100 de mii de euro? Știi că are firmă de utilaje agricole și nimeni nu mai închiriază decât de la el?” Dar de ce spun că ideea cu primarul care face este o înșelătorie? Simplu, pentru că, în conformitate cu legile și cu principiile de administrare locală, primarul nu face deloc ceea ce vrea el, ci ceea ce vrea localitatea. Mai precis: oamenii aleg consilieri care se duc la primărie și, prin vot, decid ce trebuie să facă primarul. Iar el este obligat să execute. Chiar dacă ulterior primarul se împăunează cu toate investițiile ca fiind ale lui, votanții ar trebui să știe cu precizie care este rolul lui – acela de executant – și să nu mai pună problema eronat: „ai văzut, băi, ce a făcut primarul?” Cineva ar putea întreba: dar în acest caz pentru ce mai e nevoie de primar? De ce nu alegem numai consilieri? Răspunsul este cât se poate de simplu: rolul fundamental al primarului este acela de reprezentant al localității în relațiile cu diverse autorități și cu alte persoane fizice sau juridice. Dacă o fundație vrea să stabilească legături cu comuna X, nu ia legătura cu un cetățean oarecare al comunei, ci cu primarul. Și tot așa. În Hanovra, spre exemplu, puterea locală are două sedii: unul este cel în care se desfășoară ședințele de consiliu, unde se întocmesc bugetele etc. și al doilea, aflat la peste un kilometru distanță, este cel în care poate fi găsit primarul. În acest mod îi devine clar oricărui hanovrez, încă de mic, care este rolul celui ales în fruntea orașului. Conform legii, primarul din România îndeplinește un număr oarecare de atribuții, printre care nu o regăsim nicidecum pe aceea de „a face” așa cum este interpretată de cetățenii despre care vorbeam mai sus. Ca exemplu, o să mă refer la locuințele sociale. Există, în fiecare dintre localitățile patriei, oameni care au nevoie de locuință. Ei pot închiria de la particulari, pot sta la pensiuni, pot dormi pe la prieteni, dar au și posibilitatea legală de a solicita primăriei o cameră sau un apartament. Să zicem că orașul dispune de 17 locuințe sociale, care sunt atribuite unui număr de 17 familii. Pentru oameni asta înseamnă rezolvarea unei probleme stringente. Pentru primar înseamnă cel puțin 17×3 voturi. Dar dacă ne uităm ce scrie în lege, constatăm că primarul nu are niciun rol decizional în acordarea respectivelor locuințe. Iată textul: „Primarul asigură repartizarea locuinţelor sociale pe baza hotărârii consiliului local“. Ce înseamnă asta? Simplu: comisia de specialitate a consiliului local se întrunește și, după discuții, dezbateri, analize, ia decizia de acordare a locuințelor sociale către anumite familii. Propunerea merge în ședința consiliului în întregimea lui, este adoptată și remisă primarului. Acesta este obligat să o pună în aplicare. Ce înseamnă că el „asigură repartizarea”? Înseamnă că semnează deciziile aferente, apoi urmărește punerea lor în aplicare. Să zicem că un funcționar al primăriei, având anumite interese, caută să tergiverseze punerea în aplicare a hotărârii. În acest caz, primarul ia măsuri, care pot merge până la eliberarea din funcție a funcționarului corupt. Prin urmare, nu primarul „dă locuințe sociale”, cum spun cei care n-au înțeles cum funcționează mecanismele administrației locale. La fel, nu primarul decide renovarea căminului cultural, cumpărarea unui teren, eliberarea unei autorizații de construire, contractarea unui credit, asocierea cu o persoană juridică, asfaltarea unei străzi etc. Toate sunt duse la îndeplinire de primar, pe baza unor hotărâri ale consiliului local. În localitățile din țări cu administrații funcționale, primarii sunt exclusiv executanți și reprezentanți în relațiile cu exteriorul. În România, primarii sunt „cei care fac”. De aici, sigur că se deschid posibilități aproape nelimitate de manevră pentru primarii corupți, care se transformă rapid după ce au fost aleși în dictatori locali, care taie și spânzură. Prima lor grijă este să-și fidelizeze consiliul. Să zicem că X este primar în localitatea L, unde consiliul local este format din 17 aleși. Să mai admitem că 5 dintre cei 17 au fost aleși pe lista partidului din partea cărui a fost ales primarul X. Rămân 12 care, teoretic, pot vota împotriva hotărârilor care-i convin lui X. Dar dacă el cumpără, convinge sau șantajează minimum 4 dintre cei 12, va avea alături de el 9 consilieri și va avea câștig de cauză mai tot timpul. Dar pentru că există și hotârări care necesită două treimi din numărul total al voturilor, primarul X mai pune gheara pe 3 consilieri și atunci se va bizui mereu pe 12 voturi, ceea ce-l va scuti de orice bătaie de cap. Iar primarii cei mai anti-democrați vor lua toți oamenii sau vor institui un regim de teroare atât de eficient, încât nimeni nu va mai avea curaj să voteze împotriva voinței „șefului”. Dovada cea mai clară că s-a ajuns în acel stadiu este faptul că niciun consilier nu mai are niciun fel de reacție critică la adresa primarului și a politicii lui. Toți tac mâlc, chiar dacă susțin că trăim într-o democrație unde aleșii ar trebui să clameze, alături de regretatul Ion Rațiu: „voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”.

You may also like...

Leave a Reply