Nu se îngrașă porcul în ajun, dar măcar să moară sătul! Consiliul local Sinaia se apropie de sfârșit

ordine de zi 1  ordine de zi 2

Cu toate că noi, cei de la ”ZIAR de Sinaia” suntem destul de rezervați cu privire la activitatea celor pe care, acum aproape patru ani, sinăienii i-au ales să le reprezinte interesele, ne facem datoria față de cetățenii orașului publicând ordinea de zi a ședinței care, probabil, este în desfășurare chiar la ora redactării acestui material. Sunt 17 consilieri, nu mai are rost să îi enumerăm… Orice sinăian ar trebui să remarce că toate proiectele de hotărâre care sunt supuse aprobării consiliului sunt inițiate fie de primarul în funcție Oprea, fie de Comisia de Urbanism… oare de cine din comisia aia? Dacă nu am fi convinși că vreo 12-13 din cei 17 consilieri nu au făcut absolut nimic altceva decât să ridice obedienți mâna atunci când li s-a spus, ne-am obosi să facem inventarul inițiativelor legislative pe care le-a avut fiecare… Dar ar fi inutil… Sinăienii ar trebui să meargă, fiecare în parte, la consilierul sau grupul de consilieri cu care au votat în 2012 și să întrebe ”Măi X, ai fost consilier patru ani și pentru că eu te-am votat! Poți să-mi spui și mie concret ce ai făcut tu sau grupul tău, că mie, sinăian, să-mi fie mai bine?” Bineînțeles că așa ceva nu se va întâmpla, pentru că, dacă fiecare sinăian ar fi conștientizat că aleșii locali sunt în slujba lor, şi nu invers, situația ar fi fost cu totul alta în orașul stațiune Sinaia. Mai sunt doar vreo două ședinţe ordinare și am scăpat cu totul de acest consiliu, care, probabil, va intra și el în istoria neagră a orașului. Dacă aveți chef, citiți ordinea de zi și faceți un pronostic… Se va opune cineva la ceva?

You may also like...

Leave a Reply