De ce i se prelungeşte contractul lui Negulescu? Pentru rezultate de excepţie… Oare?

 

raport administrator

Acest enigmatic personaj, bun la toate, al puterii locale, Negulescu Florin Cristian a fost mandatat să fie administratorul interimar al S.C. Sinaia Forever S.R.L. pe o perioadă de 6 luni, începând cu data de 30.12.2015… Am aflat, din culise, cât de tristă a fost numirea lui atunci, având în vedere ce personaj a înlocuit el, dar lacrimile și tristețile nu au ce căuta în politica sinăiană, mai ales că la data numirii lui în funcție, societatea înregistra niste datorii uriașe. Adică 298.270 lei, din care 108.796 datorii în legătură cu bugetul de stat și cu bugetul asigurărilor sociale… În nota de fundamentare prin care se cere Consiliului local Sinaia să prelungească acest contract de mandat putem citi, printre rânduri, niște adevăruri „adevărate”, cum că pe 05.06.2016 vor avea loc alegeri locale și că noul consiliu local este posibil să nu se poată întruni legal până la data de 30.06.2016… De ce, domnilor? Din cauză de lene sau de control judiciar? Îngrijorați că după data asta, societatea va fi în imposibilitate de mai funcționa fără un administrator legal (domnii de la Sinaia Forever recunosc faptul că „schimbarea atât de frecventă a administratorilor la societatea noastră nu este de bun augur”) îl vor pe Negulescu pe durată nelimitată, începând cu data de 01.07.2016. Habar nu avem ce concurs a dat Negulescu să ocupe funcția aia, dar sigur a fost un concurs tare de tot… Și suntem convinși că actualul Consiliu va fi de acord că performanțele dovedite de Negulescu în cele 6 luni merită recompensate, nu-i așa?

You may also like...

Leave a Reply