Oprea la un pas de arest?

panait

Unul dintre numeroșii cititori ai Ziar de Sinaia care sunt – vorba „Cațavencilor” – cel puțin la fel de inteligenți ca noi, ne-a semnalat o situație de fapt destul de stranie. Iar noi ne grăbim să v-o aducem la cunoștință, spre luare aminte și reflecție. Nu facem nicio acuzație, punem doar niște întrebări, așa cum și le-a pus și cititorul nostru. E vorba de faptul că prin comunicatul DNA Ploiești din data de 22.04.2016, odată cu punerea sub control judiciar a încă primarului de Sinaia, Vlad Oprea, acestuia i s-a impus, cităm „să nu se apropie de inculpații, de martorii menționați în ordonanță, precum și de angajații unității administrativ-teritoriale Sinaia și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale”. Vă rugăm să rețineți: Oprea nu poate comunica pe nicio cale cu angajații Primăriei Sinaia. Bun. Până recent, o angajată a primăriei era domnișoara Maria Floricică. Odată cu începerea campaniei electorale, ea a demisionat – fără ca cineva să priceapă de ce. A demisionat și a aruncat pe facebook niște lozinci de tipul „nu-mi pare rău, mergem înainte”. Ce poate observa fiecare sinăian care are ochi de văzut este că imediat după demisie, Maria Floricică a început să iasă la plimbări prin oraș împreună cu primarul pus sub interdicție. Ceea ce, desigur, este perfect în spiritul comunicatului DNA: nefiind angajată a primăriei, domnișoara poate să se plimbe cu cine vrea, inclusiv cu primarul care altfel n-ar fi avut voie să comunice cu ea în vreun fel. Toate bune și frumoase, ar putea zice un sinăian de-al nostru. Numai că să vezi ce întâmplare! Maria Floricică este cuplată – citim asta în publicația Max-Media.ro, cu domnul Marian Panait – city-manager al Sinăii și prieten (după cum vorbește toată Sinaia) foarte apropiat al lui Vlad Oprea. Pe conturile de facebook ale celor doi pretinși porumbei se găsesc poze din care ar trebui să rezulte, pentru orice cititor, că relația lor este una serioasă. Ne întrebăm, împreună cu cititorul nostru: este în regulă ca primarul pus sub interdicție să se plimbe liniștit pe străzi împreună cu prietena intimă (conform unor poze) a city-managerului – prieten la rândul lui cu primarul și angajat al primăriei? Nu cumva în acest mod Vlad Oprea încalcă interdicția de a comunica cu angajații primăriei, direct sau indirect, indiferent pe ce cale? Păi dacă nici faptul că prietena city-managerului uns de Oprea și plătit de primărie bate la pas orașul împreună cu primarul pus sub interdicție nu e un mod indirect de comunicare între primar și oamenii din primărie, atunci chiar că nu mai înțelegem nimic.
Poate că asta avea în vedere Vlad Oprea când scria pe contul lui de facebook, imediat după punerea sub control judiciar, că „nu mor caii când vor câinii”? Noi nu avem de unde să știm, dar dreptul de a ne întreba nu ni-l poate lua nimeni.

You may also like...

Leave a Reply