Privind realitatea cu ochii minţii! Betonări de tronsoane din unele drumuri comunale

Când vom merge la vot ar trebui, mai mult decât oricând, să deschidem ochii mari şi să gândim că avem nevoie de oameni de ispravă, cărora să „le punem” în braţe destinele noastre ca să ieşim din nămolul în care ne zbatem de atâţia ani fără de folos. E imposibil ca printre noi să nu găsim şi candidaţi care ştiu să separe neghina de grâu. Privind listele electorale ale acestor alegeri locale, ce se vor întâmpla pe data de 5 iunie a.c., vom găsi şi persoane demne, oneste, cu care putem să „ne săltăm” deasupra vremurilor. Să fim conştienţi că trebuie, e necesar, de făcut o schimbare în viaţa noastră. Şi depinde numai de noi când vom avea ştampila de vor în mână. Să fim convinşi că lipsa unei elite politice ne face să fim o simplă populaţie, nicidecum o societate care ştie ce vrea când priveşte în perspectivă, spre viitor…

***
Să nu transformăm ziua votului ca una de corvoadă şi să spunem în sinea noastră, după ce vom ieşi din cabina de vot: „Bine că am scăpat şi de povara asta. La revedere, ne mai întâlnim peste patru ani!” Total greşit! Stă în puterile noastre să nu uităm nici o clipă că atunci când vom încredinţa aleşilor toate prerogativele trebuie neapărat să-i ţinem mereu „în priză” ca să îndeplinească interesele comunităţii din care facem parte… Pentru asta, cum spuneam, trebuie „să-l citim“ foarte bine pe cel care astăzi „se roagă” să-l aşezăm în scaunul puterii locale (administraţie sau consiliu local) pentru a nu zice şi noi precum filozoful Petre Ţuţea: „Eu n-am cerut să fiu român. Am avut noroc!”, şi nu cum afirma cu lehamite după ce îndurase chinurile groaznice ale închisorilor comuniste: „Am stat treisprezece ani în temniţă pentru un popor de idioţi!”

Cu alte cuvinte, să ne ridicăm în picioare ca istoria „să nu mai râdă” amarnic de noi! Să avem puterea, după cum spunea deunăzi un alegător din Poiana: „Aştept de la noul primar să scoată personalul din primărie care se ocupă de mediu pentru a dispărea, într-un fel, gunoaiele menajere de pe vâlcele şi grădini, proprietate personală. Nu aştept de la candidaţi numai promisiuni că în viitor vom trăi ca în rai, ci să treacă la fapte concrete, în folosul urbei. Sper de douăzeci şi şase de ani să dispară corupţia şi jaful din toată ţara. Noii politicieni să înţeleagă pentru totdeauna că banul public trebuie folosit numai în interesul comunităţii. Să nu uite, după o săptămână de când au fost aleşi, de unde au plecat şi că le dăm pe mână un oraş, un judeţ, o ţară care sunt ale noastre, ca să le administreze cum trebuie, respectând legile în vigoare. Să nu uite niciodată că ei, cei aleşi, sunt în slujba noastră, a celor mulţi. Şi nu invers. Să le intre bine în cap lucrul acesta!” (Hogea Florică, cartierul Poiana, nr.92)

***
În zilele trecute s-a continuat betonarea unor porţiuni de drumuri comunale conform „Antemăsurătoare betonări 2016” nr.4246/20 aprilie a.c., aprobată ca sumă prin hotărârea Consiliului local Comarnic şi întocmită de Compartimentele Urbanism şi Dezvoltare Locală din cadrul administraţiei oraşului. Aşadar, iată-ne în Podu Vârtos, în partea de sus a cartierului, pe drumul principal unde, pe tronsonul nr.28-63, s-au turnat 110 mp de beton carosabil, în zona intersecţiei troiţei, în partea superioară, şi 190 mp în panta cu declivitate mare – unde erau traversele. La troiţă, de la intersecţia drumurilor, Sectorul de gospodărie al Primăriei a montat 10 metri liniari de tub metalic pentru preluarea apei pluviale, operaţiune după care s-a turnat betonul. Iată părerea câtorva cetăţeni din zonă, principalii „beneficiari” ai acestor lucrări:
Creţu Valerica, Podu Vârtos, nr.46: „Suntem foarte mulţumiţi de lucrările ce s-au executat aici: betonarea de la intersecţie, cât şi cea din panta cu traverse, ne îndulcesc într-un fel modul de viaţă. Dar ţin să spun celor de la primărie că trebuie împietruite şi porţiunile de drum dintre ele!”

Creţu Maria, Pod Vârtos, nr.46: „Este bine că s-au betonat două porţiuni dintr-un drum foarte deteriorat, cu pantă mare şi cum poate sunt puţine de felul acesta în Comarnic. Apoi să nu uităm că toată vara trecută primăria, în plină secetă, ne-a cărat apă potabilă de două, trei ori pe săptămână. Asta e realitatea! Nu-i facem nimănui propagandă, ca să fie clar! Trebuie neapărat ca apa potabilă să fie introdusă şi pe celelalte străzi laterale. Zicându-le, poate aud cei care se ocupă de acest lucru”.

Moraru Steliana, Pod Vârtos, nr.65: „Până să se betoneze, drumul era numai gropi, ce mai, o nenorocire! Acum, circulând pe drum, ne este şi nouă mai uşor”.

Vlădescu Delia, 6 ani, Pod Vârtos, nr.29. Stă în poartă şi e foarte vorbăreaţă, seninul netezându-i faţa: „E foarte bine ce s-a făcut. Vedeţi? (Şi îmi arată drumul proaspăt betonat). Înainte de asta noi, copiii de aici, nu puteam să ne jucăm pe drum din cauza noroiului. Acum e bine (şi se uită la mine cu nişte ochi întrebători în care se poate citi bucuria), ne dăm cu trotinetele”.

Creţu Florentina, Pod Vârtos, nr.31 (dintr-o curte ce „se sprijină” pe o pantă, cu o casă foarte frumoasă): „Am venit aici acum 14 ani. Era prăpăd mare pe drum. Nu mă puteam încălţa cu pantofii ce aveau tocuri. Străbăteam noroaiele de pe drum cu cizme de cauciuc şi duceam copiii în spate. Acum, prin betonările efectuate, este foarte bine! Putem merge cu copilul de mână la grădiniţă. Dar să nu se uite că porţiunile de drum dintre betoanele turnate trebuiesc urgent împietruite. Şi bine ar fi să se dea drumul la apa potabilă pe conductele existente”. (Auziţi, cei care sunteţi sau veţi fi în primărie, ca şefi!)

Lepa Olimpia, Podu Vârtos, nr.65; (Foarte supărată): „Ce s-a făcut acum „miroase” a campanie electorală. Vin înainte de alegeri şi betonează porţiuni de drum ca să ne scoată ochii. Lumea e proastă că se vinde pe un suc şi o cafea. Ca să fie clar! În nici un politruc nu mai am încredere!… M-am săturat până în gât de promisiunile lor”. Aveţi dreptate, doamnă! De douăzeci şi şase de ani, ştim toţi lucrul acesta, dar noi n-am făcut altceva decât să ne văicărim că am ajuns în sapă de lemn. Pe când marea majoritate a „şefilor noştri”, pe care noi îi votăm într-o veselie generală ca să reprezinte interesele ţării, durerile noastre, puţin le pasă că ducem o viaţă de mizerie, pe când, unii dintre ei, fură banii publici cu basculantele. Vina o avem cu toţii pentru că, atunci când îi alegem, nu îi „cântărim” bine, nu ne uităm atent la ei şi ne lăsăm „furaţi” de promisiunile lor electorale care sunt, de cele mai multe ori, vorbe aruncate în vânt. Ar cam fi momentul, măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, să gândim şi să alegem gospodarul şi consilierii care să ne înţeleagă vaietul nostru prelung prin istorie. Dar şi la toamnă să avem grijă ca în Parlamentul ţării să nu-şi mai facă loc excroci ca acei după care „aleargă” acum DNA-ul.

***
Iată-ne în cartierul Ghioşeşti, zona Lambru, unde în locul traverselor s-au turnat 170 metri pătraţi de beton carosabil de către firma „Petro Construct SRL Floreşti”. „Culegem” câteva din părerile cetăţenilor din zonă.

Terecoasă Maria, Ghioşeşti, nr.306: „E bine până la urmă ceea ce s-a făcut, dar dacă nu se betonează toată strada până la „Ghilabaua” e apă de ploaie!
Moacă Elena, Ghioşeşti, nr.306: „Să se continue cu betonarea până la Lambru că suntem şi noi în U.E. Şi trebuie să fim civilizaţi”. 

Dodan Iulia Maria, 6 ani şi jumătate, Ghioşeşti, nr.306: „Îmi place mult că s-a turnat beton şi pe strada noastră. Îmi vine să zbor!” (Şi îşi întinde braţele „bătând” aerul cu ele de parcă ar fi o pasăre ce s-ar desprinde de pământ).
***
Vă rog să-mi mai permiteţi o mică paranteză, pentru a mai repeta încă o dată, să fiţi cu ochii în patru şi să studiaţi atent listele partidelor politice cu candidaţii care doresc să ajungă să fie primar, fie consilieri locali ai oraşului Comarnic. Şi în funcţie de lucru acesta să decideţi gospodarul localităţii noastre şi „parlamentul” local. Suntem o aşezare unde noi, cetăţenii, ne cunoaştem bine aşa încât putem trage o concluzie despre cine merită să ne reprezinte în viitoarea legislatură, de patru ani, pentru binele nostru şi al generaţiilor viitoare. Să ne gândim bine şi să ne dea Dumnezeu putere pentru a distinge pe cei „lunecoşi” de colo până colo, care nu urmăresc altceva decât interesul lor personal. Şi nu uitaţi că numai de noi depinde soarta Comarnicului, a ţării noastre când privim orizontul.

***
În cartierul Vatra Sat, strada Cumpenelor, intrare curba Aneta, s-au turnat 200 metri pătraţi de beton rutier, declivitatea fiind accentuată. Prin această lucrare s-a făcut legătura între Drumul Judeţean Comarnic – Secăria asfaltat, şi betonul rutier existent de pe strada Cumpenelor turnat, după cum ştiţi, anul trecut. „Aici s-a decolmatat rigola înfundată de 4-5 ani şi camera de cădere. S-au scos tuburile de beton Ø600 existente care s-au curăţat de aluviuni după care acestea s-au poziţionat pentru a prelua apele pluviale. S-a efectuat săpătură mecanică pentru prelungirea rigolei de scurgere pe versantul Văii Comarnicului”, ne-a precizat un funcţionar public din cadrul primăriei.

***
Şi, fiţi atenţi, repet, că destinul oraşului nostru depinde numai de noi, alegătorii de pe aceste meleaguri tot atât de frumoase precum o poveste de dragoste.

You may also like...

Leave a Reply