Drumurile Comarnicului, în continuă modernizare!

DSCN3697

– „Parcă drumul acesta, domnu’, face parte din cel al iadului!”, zice omul de o culoare mai aparte, ce venea în urma mea, cu două sacoşe în mâini, pe strada Apelor, atunci când se apropiase cel mai mult de mine. Era lac de sudoare din cauză că străbătuse panta abruptă a străzii, în viteză, să mă prindă. Probabil unul din acei vânzători ambulanţi care vin din Ardeal în vechiul Regat, în costum şi cu pălărie neagră cu boruri mari şi cu mustaţa cât o vrabie, cu diferite materiale şi obiecte de folosinţă în casa omului: tacâmuri metalice, cuverturi strident colorate, tablouri, fotografii de prost gust ce imită scene biblice sau portrete de sfinţi, copie după copie, perdele din naylon, feţe de masă de o calitate îndoielnică etc. Se opreşte în dreptul meu, ca să-şi tragă sufletul, cum zice românul, lăsându-şi cele două sacoşe pe platforma drumului, pe o porţiune mai puţin denivelată. Îşi scoate pălăria şi îşi şterge broboanele de pe frunte cu o batistă albă, impecabilă scoasă din buzunarul de la pieptul cămăşii, zâmbind, scoţându-şi la iveală un dinte de aur. Îmi oferă sacoşe: „Conaşu, numai la douăzeci de lei, aşa, ca pentru mata. Altuia nu i le dădeam fără patruzeci de lei!”
Izbindu-se de refuzul meu categoric, se ţine scai. „Pentru matale, bre, ţi le las la cinşpe lei!” Şi tot aşa, până ajungem la 7,5 lei preţ pe bucată. Văzând că nu-s cine trebuie, se lasă păgubaş, îşi saltă iar sacoşele şi se înfige în coasta drumului. Îmi zic că este şi acesta o „meserie”, un mod de trai nu atât de condamnabil, o „şmecherie” a vieţii, pentru a supravieţui pe vremurile acestea, când unii din politicienii noştri de la „vârf“ nu se mulţumesc şi vor să aibă chiar câte patru, cinci, şase etc case de lux, prin ţară şi prin străinătate, probabil dobândite în urma unor afaceri… ce aparţin câteodată de competenţa DNA-ului.

***
Urc pe această stradă unde, pe ditamai coaste de pământ, oameni gospodari şi-au „căţărat“ casele, anexele, curţile majoritatea împodobite cu o splendoare de flori. Unii dintre ei, ce din întâmplare sunt în poartă, măsurând drumul să vadă cine mai vine, mi se destăinuie, ca să nu zic că se plâng cât de greu o duc din pricina acestui drum săpat şi adâncit de apele pluviale, de „molima” postdecembristă care, uşor, uşor, „dirijată”, a prins în ghearele ei întreaga ţară, sugrumând-o aproape cu totul. „De-atâta corupţie ne-am secat cu totul!”, concluzionează cineva scrâşnind din dinţi… Merg pe o stradă cu denivelări mari, cu noroi pe multe porţiuni, aşa după cum fiecare cartier al Comarnicului îşi are „exemplarul” reprezentativ. (De exemplu în Poiana, sunt nişte uliţe ce aparţin de Valea Saarului, cea mai „reprezentativă” fiind cea a „Drăcioilor” etc., în Ghioşeşti, „Cărbunariţa“, în Podul Vârtos – drumul de la troiţă din mijlocul cartierului, în sus etc.). Aici, pe strada Apelor, firma contractată de primărie să toarne betoane pe carosabilul străzii, în zona mediană, e pe cale să termine lucrarea de 200 metri pătraţi prinsă în „Antemăsurătoarea de betonări pe 2016” aprobată pe „Lista de investiţii” „hotărâtă” de Consiliul local. Angajaţii firmei „trag tare” în acest abrupt al drumului ca să nu-i prindă ploaia care, deja, se vede pe masivul Pleşuva! Oameni şi utilaje „încordate” la maximum ca să termine cât mai repede lucrarea de turnare a betonului.
***
Sus, unde strada Apelor „dă” în drumul judeţean Comarnic – Secăria, mă întâmpină doamna Gheuca Viorica, (strada Secăriei nr.147). Îmi vorbeşte de fiica dumneaei, Alina, pe care am cunoscut-o cândva, la o lansare de carte, la liceul din Comarnic, şi mai apoi la „Asociaţia de Înfrăţire Savigny-le-Temple” cu oraşul Comarnic. Ce fată isteaţă!… Aud că: „E în străinătate şi mă bucur că peste câteva luni o să fiu bunică! (Zâmbeşte bucuroasă). O să-i spun deseară, că mă sună, că v-am văzut. Dacă mă întrebaţi ce părere am despre ce lucrare face primăria pe această stradă, vă voi spune că este bine că se toarnă beton, dar, în opinia mea, lucrul acesta trebuia început de la un capăt. Fie de la Rotilă în sus până ajungea aici, în strada Secăriei, fie invers. Când repari strada, consider că ea trebuie modernizată de la un cap la altul”.

Oprea Vasile, strada Apelor nr.18, e de părere că: „Este bine că s-a turnat beton pe stradă, dar lucrul acesta trebuia făcut din strada Secăriei. Şi să nu se uite că, dacă nu se execută şi rigole pe unde s-a turnat betonul pe platforma drumul, e făcut numai aşa, ca să se facă ceva”.

Burcă Nicoleta, strada Apelor nr.18: „E lucru bun că se betonează strada, dar fără rigole parcă e ceva neterminat”. Mă despart de oamenii aceştia care se alătură celorlalţi români pentru a scrie istoria acestor timpuri, cu sentimentul dureros că nota de plată achitată de ei pare a fi mereu mult exagerată şi că acei cinci litri de sânge pe care îi conţine corpul uman sunt prea puţini pentru păcatele de care nu mai scăpăm niciodată dacă nu vrem acest lucru…

You may also like...

Leave a Reply