Vlad Oprea şi PNL/Ne pun panseluţele

new-4

S-au împlinit, marți, 26 de ani de la declanșarea mineriadei lui Iliescu. În 13 iunie, pe la 3-4 dimineața, forțele de ordine au distrus corturile celor aflați în Piața Universității și au făcut arestări. În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piața Universității scandând lozincile: “IMGB face ordine!”, “Moarte intelectualilor!”, “Noi muncim, nu gândim!”. Pe 14 iunie, minerii lui Miron Cosma au făcut prăpăd: au bătut manifestanți și oameni nevinovați, au devastat sediile partidelor, au intrat în Universitate și au distrus tot ce le-a stat în cale, începând cu Facultatea de Geologie și terminând cu Facultatea de Matematică. Pe 15 iunie, minerii au fost duși la Romexpo, unde Ion Iliescu le-a mulțumit pentru ceea ce făcuseră. Acolo, așezați pe gazon, unii dintre ei s-au fotografiat ținând în mâini afișul celui în numele căruia acționaseră. Revenind în zilele noastre, este imposibil să nu ne întrebăm, privind poza în care ortacii țin de afișul lui Iliescu, dacă nu cumva de aici a pornit ideea consilierilor PNL Sinaia de a se fotografia cu afișul liderului lor, Vlad Oprea. Mai ales că mesajul este cam același: avem încredere în el, mergem înainte etc. Poate că domnii care s-au ocupat de campania lui Oprea s-au gândit la faptul că lumea va face analogia cu poza de la mineriadă. Poate că exact asta au urmărit, să obțină voturile nostalgicilor perioadei Iliescu. Dar atunci era bine să adapteze și lozincile din 13-15, de exemplu „Noi votăm, nu raționăm”, sau „Vlad Oprea și PNL/Ne pun panseluțele”.

You may also like...

Leave a Reply