Doar o dată la patru ani puterea locală îşi aminteşte brusc că şi ei sunt ai noştri

O dată la patru ani reprezentanţii de frunte ai puterii noastre locale nu uită să facă vorbire despre aşa numitele „priorităţi locale“, pentru ca alegătorii să ştie clar cine le poartă de grijă!
Din nefericire însă anumite zone „defavorizate“ (din multe puncte de vedere) ale Sinaiei nu s-au aflat, nu se află şi – după cum merge treaba – se pare că nici nu se vor afla vreodată pe lista respectivă! Dacă e să luăm la bani mărunţi chestiunea „priorităţilor locale“ despre care pomenesc aleşii noştri, putem observa cu uşurinţă că la loc de frunte se află atâtea interese – de mai mare sau mai mică anvergură – fie ele personale sau ale unor grupări care gravitează pe diverse orbite în jurul puternicilor oraşului, că nu prea mai rămâne loc de probleme edilitar-cetăţeneşti de larg interes… Dar despre rezolvarea acestora „ei“ nu uită să se bată cu pumnul în piept la fiecare campanie electorală, fără excepţie!

CONTRASTE ŞOCANTE ÎN PLIN SECOL XXI!

Cel puţin în toţi aceşti ani de neobosită guvernare a actualei puteri locale din Sinaia n-am observat ca – măcar o dată! – zona pe care pompos (şi eronat!) o denumim „cartierul“ Clăbucet să intre în atenţia conducerii urbei drept ceea ce aceasta denumeşte prin sintagma „prioritate locală“. Arealul în cauză îşi merită, din nefericire, în continuare, denumirea/porecla pe care a primit-o de la oameni într-un mod mai mult sau mai puţin batjocoritor, şi anume aceea de „zonă defavorizată“… După cum arată, luată per ansamblu, îşi merită pe deplin denumirea (sarcastică?), dar acest lucru nu ajută pe nimeni cu nimic. Poate chiar să dăuneze, zgândărindu-i întru ânverşunare pe distinşii conducători ai urbei. Cine mai ştie, poate că edilii şi-au spus că n-ar fi rău dacă vor lăsa zona „în conservare“, ca un fel de „muzeu vivant“ despre similitudinile vieţii unor cetăţeni din secolul XXI cu cele ale omologilor lor din întunecatul Ev Mediu… Asta pentru că – făcând o uşoară extrapolare – nu suntem prea departe de a face această nefericită similitudine, ţinând cont de cruntele realităţi din „cartierul“ Clăbucet. Şi când te gândeşti că pe toate planurile acesta este totuşi parte integrană din ceea ce puternicii oraşului nu se sfiesc să denumească cu emfază: „Sinaia, staţiune montană de nivel internaţional“. De fapt, denumirea se potriveşte întregime, cu condiţia să ne întoarcem cu un secol în urme, pe când conducătorii urbei iubeau oraşul, nu doar propriile interese, şi făceau într-adevăr ceva pentru ca acesta să poată ţine fruntea sus. Pe atunci la Sinaia erau ceva mai rari, dacă nu chiar inexistenţi, „lideri“ care să fie suspendaţi din funcţia de conducător al urbei pentru că sunt cercetaţi de autorităţi pentru fapte penale! Şi totuşi realeşi, căci nu de puţine ori sinăienii de secol XXI şi-o fac cu mâna lor…

DIN CÂND ÎN CÂND E NEVOIE ŞI DE VOI…

Cu toate astea trebuie să recunoaştem că există şi unele momente fericite. Foarte rare, ce-i drept, pentru că apar numai o dată la patru ani. Mai precis atunci când sunt organizate alegeri locale şi când mai marii oraşului au nevoie de orice cetăţean cu drept de vot pentru ca să ştampileze şi să pună în urnă buletinul de vot cu numele lor, transformându-i astfel în fericiţii ocupanţi ai unor funcţii călduţe de unde-şi pot exercita nestingheriţi influenţa şi să-şi poată vedea idealurile proprii duse la împlinire. Cam asta s-a întâmplat şi în preajma alegerilor locale din acest an. Iar în zona Clăbucet lucrul se poate vedea foarte clar. Dându-şi seama că lupta va fi una strânsă, politicenii şi-au zis că n-ar fi rău să adune în palmares şi voturile locuitorilor „cartierului“ Clăbucet. Aşa că au decis să facă unele reparaţii la drumul de acces în această zonă defavorizată. Drum care, după cum bine se ştie, arăta în ultimul hal, fiind nu foarte departe de a deveni la un moment dat chiar impracticabil. O manevră abilă, specifică puterii locale.

You may also like...

Leave a Reply