“RIDENDO DICERE VERUM”

D81_4473_resize

La sfârşitul săptămânii trecute Buşteniul a fost generoasa gazdă a unei manifestări culturale de certă valoare, devenită deja tradiţie în acest oraş. Este vorba despre cea de-a XXI-a ediţie a Salonului de umor „Ridendo Dicere Verum“. De această dată organizatorii au propus ca temă principală a acestui eveniment ”Cezara Dafinescu – patruzeci de ani de activitate pe scena teatrului românesc”.  Mult îndrăgita actriţă Cezara Dafinescu – care un palmares bogat atât în teatru, cât şi în film şi se bucură de multă vreme de aprecierea publicului – va urca miercuri (3 august a.c.) pe scena Centrului Cultural ”Aurel Stroe” din Bușteni, interpretând rolul principal din piesa ”Jumătatea mea, bărbatul”, în cadrul unui spectacol aniversar ce marchează împlinirea a 40 de ani de activitate pe scena Teatrului Național București. Tradiţionalul concurs de epigrame a fost câştigat de o creaţie a scriitorului Mihai Sălcuțan, care a fost apreciată la justa valoare de întreaga audienţă. Epigrama a fost dedicată actriței Cezara Dafinescu: ”Cu talent bătut în cuie/Și cu roluri pe măsură/În Bușteni nu-i fac statuie/C-are bust… de la natură!” Cea de-a XXI-a ediție a Salonului de umor s-a bucurat de o reală apreciere din partea tuturor celor prezenţi şi a fost dotat cu premii oferite de Primăria Bușteni în valoare de peste 4000 de lei.

D81_4740

You may also like...

Leave a Reply