Soluţii edilitare inedit-fanteziste: spitalul ici…, arhiva colea!

DSCN9379

De pe relativ stufoasa ordine de zi a Consiliului local se remarcă cu proiect de hotărâre referitor la modificarea anexei nr.1 la contractul de cesiune a dreptului de administrare a bunurilor imobile, cu destinaţie sanitară cu nr.21079/09.09.2010. Poate titlul nu vă spune mare lucru la prima vedere, stimaţi cititori, însă pătrunzând conţinutul acestui proiect ne-a mai venit oarecum inima la loc. Se zvonea că imobilul vechi al staţiei de ambulanţă de pe strada Cuza Vodă va fi demolat pentru a facilita accesul la terenurile din spatele acestuia, aparţinătoare unor persoane foarte influente, de „sus de tot“. Ei bine, lucrurile au luat o întorsătură cât de cât favorabilă pentru oraş. Puterea locală a decis ca respectiva clădire să fie folosită drept arhivă a spitalului orăşenesc. Toată treaba este o consecinţă directă a construirii noii clădiri a spitalului, lucru care a impus demolarea imobilului care funcţiona drept arhivă în incinta unităţii sanitare respective. Ciudat totuşi! Administraţiile locale care s-au succedat prin Sinaia se chinuie de aproximativ 22 de ani să ducă la bun sfârşit construirea noului spital. După un deceniu şi mai bine de tărăgănări, actuala puterea locală a început să mişte câte ceva legat de acest obiectiv. Ceea ce se construieşte acum se face în urma unui proiect nou. Cum de au uitat oare cei responsabili că e nevoie şi de o arhivă, iar sediul celei vechi în incinta spitalului va fi demolat? Acum vom avea spitalul într-unul din cartierele periferice, iar arhiva în centru. Nu-i greu de imaginat, ţinând cont de birocraţia monstruoasă care există în absolut toate domeniile, ce se va întâmpla când pacienţii vor trebui să facă drumuri între arhivă şi spital în căutarea cine ştie căror documente… Deocamdată, din nefericire sau poate invers…, lucrurile stagnează. Proiectul de hotărâre privind mutarea arhivei spitalului orăşenesc în fostul sediu al ambulanţei de pe strada Cuza Vodă a fost retras de pe ordinea de zi a şedinţei. Motivaţia este una simplă, şi anume aceea că persistă o oarecare puerilitate în elaborarea documentului asupra căruia trebuie revenit cu atenţie astfel încât să fie elaborat într-o formă complexă care să se „muleze” perfect cu situaţia dată. Deci, legat de acest subiect putem spune că suntem în stand-by.

You may also like...

Leave a Reply