Evoluții interesante la Sinaia

În orașul nostru nu sunt motive să te plângi că nu se petrec lucruri interesante. Iată, de pildă, unul  dintre funcționarii publici ai primăriei, Cătălin Țicu, a fost găsit incompatibil de către ANI, pentru că începând cu 2011 a fost și angajatul SC Sinaia Forever SRL. Mai multe amănunte găsiți în pagina 14. Ceea ce mi se pare, cum spuneam, interesant, este că timp de șase ani nimeni nu i-a spus acestui domn Țicu niciun cuvânt despre incompatibilitatea în care se află. Sinaia a avut toți anii ăștia un primar, un viceprimar, secretar, jurist. Cum e posibil ca nimeni să nu fi observat că legea nu îi dă voie lui Țicu să fie și funcționar public și angajat al unei societăți cu capital integral de stat? Căutând o posibilă explicație pentru acest fenomen, am intrat pe pagina de FB a domnului Țicu. Și ce să vezi, la data de 3 iunie, cu puțin înaintea alegerilor, el scria așa: „Familia Țicu este alături de omul care a DEMONSTRAT că se poate și va DEMONSTRA că Sinaia va fi cel mai frumos oraş și printre cele mai frumoase din lume. Dragi sinăieni să fiți siguri că orașul se află pe mâinile celui mai competent dintre candidați! Stiu că suntem cei mai mulți noi cei care îl susținem, rămâne să și demonstrăm asta prin votul nostru Duminică. Aşa-i putem da puterea să treacă peste nedreptățile trăite în aceste zile şi îI încurajăm să continue să facă bine pentru Sinaia şi sinăieni. Viitorul depinde de noi, de fiecare dintre noi. SĂ VOTĂM pentru viitorul nostru, al copiilor și nepoților noștri.” (Citiţi în ediţia tipărită)

adresa Falcescu2

You may also like...

Leave a Reply