La Sinaia toamna debutează cu promiscuitate, gusturi îndoielnice, frivolitate şi multă… inspiraţie. Păzea! Vine bâlciul…

DSCN9059

În miezul verii cel puţin trei categorii, respectiv cetăţenii oraşului, turiştii şi agenţii economici sunt îngroziţi de înfiorătorul raliu pus la cale fără milă de puterea locală şi sunt nevoiţi să suporte cu stoicism consecinţele lui mai mult decât nefaste, pe care le cunoaşte toată lumea! Ghinionul nu se opreşte aici pentru că, iată, anul acesta toamna sinăiană nu debutează cum e firesc cu frunze arămii purtate de vânt şi posibilitatea oamenilor de a se simţi ca într-o oază de linişte. Cauza e simplă: vine bâlciul ca un tăvălug nemilos, blocând şi punând în degringoladă tot centrul oraşului. Indiferent cât de mult a avut de suferit până acum, prestigiul, renumele Sinaiei – staţiune montană odată călcată de elite, de protipendadă, de bogătaşii Europei care o căutau în mod special – aici vor răsuna acum din nou manele! Grătarele vor fumega, răspândind tot felul de mirosuri care mai de care mai „peizane“, zeci şi sute de tarabe vor fi înşirate de-a lungul bulevardelor, inclusiv pe strada Octavian Goga. Centrul va geme de dughene, tarabe şi tărăbuţe multicolore. O gamă infinită de mărunţişuri cu pretenţia de artizanat, unele mai chicioase ca altele (cu rare excepţii), îşi va aştepta clienţii. Nu am aflat deocamdată decât că actuala ediţie a acestui stigmat, care este bâlciul de toamnă Sinaia Forever, are drept slogan cuvântul „inspiraţie“. Şi pentru că ştim deja de ani buni la ce îi poate duce mintea pe organizatori, nu rămâne decât să ne înfrângem teama şi să sperăm că vom scăpa şi de data asta cu bine. Singurul lucru mai puternic decât teama este doar speranţa….

You may also like...

Leave a Reply