Scumpiri peste scumpiri. La ce bun?

De curând locuitorii oraşului s-au desfătat cu o nouă bucurie oferită de societatea de profil. Aceasta a majorat tarifele pentru apă şi canalizare de la 3,87lei/mc la 4,22lei/mc în primul caz şi de la 2,49lei/mc la 2,99lei/mc în cel de-al doilea caz. Însă, de multă vreme scumpirile au devenit un lucru banal pentru toată lumea. În cazul de faţă nu putem să nu ne punem întrebarea: care este temeiul real care a stat la baza acestei decizii? Hai să spunem că în cazul apei ar mai fi cum ar mai fi, deşi suntem într-o zonă în care acest element primordial abundă, infrastructura este vai de capul ei. Dovadă stau intervenţiile foarte dese care se execută datorită faptului că ţevile pocnesc într-una. În schimb, cum rămâne cu canalizarea? Aici nu putem crede decât că cei responsabili au scumpit tarifele doar pentru că cineva a decis ori să mărească salariile, ori să renoveze sediile, ori cine ştie ce astfel de alte cheltuieli sunt absolut necesare? Dacă nu cumva, cine ştie, poate s-a decis scumpirea preţului la canalizare pentru a se contracara efectul nefast al inflaţiei…  De fiecare dată când plouă ceva mai tare oraşul se inundă catastrofal, transformându-se într-o adevărată Veneţie a Bucegilor. Lucru care ţine evident de canalizare. Să fie vorba dor de faptul că aceasta este sub-dimensionată? Cei responsabili ştiu să ceară bani mai mulţi de la populaţie. Ce oferă acestora în schimb? Asta ca să nu mai vorbim de faptul că în anumite zone nici acum, în plin secol XXI, unele străzi nu beneficiază de canalizare. Iar când cetăţenii au luat iniţiativa şi au vrut să-şi facă singuri aşa ceva au fost imediat amendaţi de puterea locală.

You may also like...

Leave a Reply