Cei ce ne vor binele au decis: „alea iacta est!“ Nu scăpăm nici de data asta! De bâlci oraşul va fi blocat!

Pentru a XXI-a oară Sinaia „se dă în spectacol“ cu sordidul bâlci de toamnă. Putem spune că în momentul de faţă zarurile au fost deja aruncate în ceea ce priveşte blocarea oraşului pentru a face loc amplasării sutelor de corturi destinate comercianţilor de weekend. Au trecut două decenii în care puterea locală a pus la mare preţ interesul acestui gen de agenţi economici „de ocazie“, fără să-i pese câtuşi de puţin că în săptămâna bâlciului blocarea oraşului îi afectează cumplit şi le provoacă mari pierderi adevăraţilor comercianţi sinăieni, care au o activitate perenă, deci mult mai benefică din toate punctele de vedere pentru oraşul nostru! Dacă puterea locală ţine cu tot dinadinsul să-şi crească popularitatea în rândul amatorilor de mici, bere şi manele, nimeni nu-i poate sta în cale, indiferent de argumente! Pentru politicienii locali nu există nimic mai presus decât să-şi vadă crescut capitalul de imagine! Nu contează că oraşul se face de basme şi din distincţia de odinioară ce învăluia ca o aură Sinaia se alege necontenit praful! Nu contează neajunsurile provocate agenţilor economici şi nici exasperarea turiştilor veniţi în căutarea unei oaze de linişte care se văd ajunşi în pragul disperării (exact ca la catastrofalele raliuri!), cu vacanţa ruinată şi cu banii aruncaţi în vânt… Căruia dintre puternicii oraşului credeţi că-i pasă în vreun fel de consecinţele grave ce decurg din blocarea oraşului pentru aproape o săptămână? Credeţi că cei ce promovează an de an organizarea acestei sinistre manifestări – ce împinge oraşul şi pe sinăieni în prăpastia promiscuităţii! – dau doi bani pe faptul că blocarea oraşului va perturba grav eventuala posibilitate de a interveni la vreo urgenţă a echipajelor ambulanţei, pompierilor etc. Cine dă doi bani pe neajunsurile create sinăienilor din pricina dificultăţilor majore pe care le vor întâmpina ca să ajungă la muncă, la piaţă, la farmacie?

P.S. Totuşi, pentru un moment, am crezut că decizia de a nu mai fi blocat centrul va deveni realitate! Nici vorbă! Au tras puternicii oraşului „sforile care trebuie“ şi de bâlci Sinaia va fi blocată!

You may also like...

Leave a Reply