Reamintim celor care nu ştiau sau pe parcurs au uitat că la Sinaia… Circulaţia pe trotuare şi alei este interzisă pietonilor!

Chit că în momentul de faţă trecem printr-o situaţie destul de delicată în ceea ce priveşte administraţia noastră locală – executivul îşi păstrează rolul lui bine stabilit. Se lucrează aproape febril atunci când e vorba de diverse regulamente care stabilesc ceea ce e şi ceea ce nu e voie legat de anumite activităţi ce se desfăşoară în oraş. Avem regulamente noi, totul se modifică, se potriveşte ca o mănuşă legislativă pe situaţia actuală. Avem însă şi regulamente vechi despre care nu am auzit să fie abrogate. Un exemplu ar fi binecunoscutul regulament de gospodărire al oraşului Sinaia, acest „compendiu” de prevederi ce urmăreşte buna şi civilizata funcţionare a vieţii în urbea noastră din multiple puncte de vedere nu conteneşte nici acum, de la câţiva ani de la apariţie, să ne uimească.

TROTUARELE SUNT ADEVĂRATE „BIBELOURI“ EDILITARE?

Ştim cu toţii că după de-acum celebra şi vasta operă de refacere a centrului, printre altele a fost refăcut pavajul trotuarelor noi (prost executat, la o calitate tehnică discutabilă) cu alte trotuare noi. Cât vor ţine şi astea deja am început să ne dăm seama. Asta pentru că, spre exemplu, pe bulevardul Ferdinand pavelele au început să clămpăne când sunt călcate în picioare, iar pe bulevardul Republicii se sparg pentru că sunt probleme la lucrările în subteran. Ca un făcut însă se pare că avem noroc cu antemenţionatul regulament de gospodărire al oraşului Sinaia. (Citiţi în ediţia tipărită)

You may also like...

Leave a Reply