Revelaţii… definitive şi irevocabile! Două roabe de asfalt şi… Sinaia-i gata!

Faptul că nu America, ci micuţa şi cocheta noastră Sinaie se constituie într-un tărâm al tuturor posibilităţilor este pe zi ce trece mai pregnant. Deocamdată nu a fost promovat în mod oficial un concurs de lăudat şefi. Însă, dacă aşa ceva s-ar pune în practică, anumite persoane din Sinaia ar câştiga locul întâi fără să mai fie nevoită să se prezinte la concurs. Nu facem referire strict la cineva aparte. Nu dăm nume. Însă, nu ne putem reprima entuziasmul de a vă face cunoscute anumite fraze pe care le considerăm remarcabile, menite chiar să facă parte din „istoriografia” modernă a demagogiei sinăiene luată strict ca valoare intrinsecă.

CHIAR NU MAI E NIMIC DE FĂCUT PRIN SINAIA?

„Pentru că în ultimii 12 ani am avut o conducere harnică, vizionară şi chibzuită prea multe lucruri (în Sinaia, n.r.) nu ar mai fi de făcut!” Impresionantă această cumplită revelaţie care vine din partea unui om ce-şi dorea ca aceste cuvinte să îi lămurească pe sinăienii cu drept de vot să-l voteze, domnia sa fiind candidat. În Sinaia, într-adevăr, nu mai e nimic de făcut. Cu o mică precizare, care vine tot din partea domniei sale. „Au mai rămas câteva străduţe secundare pentru care voi susţine reabilitarea”. La un aşa profil de candidat ce comentarii ar mai fi de făcut? Cu două roabe de asfalt fierbinte şi o mistrie dibace Sinaia va ajunge singurul oraş fără probleme de pe acest pământ. (Citiţi în ediţia tipărită)

You may also like...

Leave a Reply