În Sinaia zilelor noastre ne punem următoarea întrebare? Oare o să atârnăm de gard şi bunul simţ?

Pedantele cuvântări ale mai marilor urbei despre faptul că Sinaia este un oraş ce excelează prin curăţenie revin obsesiv în minte oricărui om, mai ales atunci când este pus în situaţia de a observa imagini ca cele de faţă. Fenomenul cu spânzuratul sacilor ticsiţi cu gunoi menajer pe garduri nu e ceva nou la Sinaia. E, însă, ceva foarte ruşinos care nu face nici pe departe cinste unui oraş cu pretenţie de staţiune montană din secolul XXI. Dacă imaginile ar fi fost surpsinse într-una din zonele mărginaşe ale vreunui cartier periferic tot am fi fost, fireşte, nemulţumiţi că la Sinaia se poate întâmpla aşa ceva. Însă, când vezi saci de gunoi spânzuraţi de-a lungul gardului care împrejmuieşte una din cele mai renumite zone centrale a oraşului e firesc să te cuprindă indignarea. Câţi dintre noi nu am avut ocazia să mergem prin localităţi modeste de la ţară? Aşa ceva, sincer, până în momentul de faţă nu am văzut! Să-ţi atârni sacii cu gunoi de gard? Faptul că salubrizarea sinăiană lasă enorm de dorit este într-adevăr o problemă. Dar de aici şi până la a ne agăţa gunoiul menajer de gard e distanţă lungă! Şi suntem foarte convinşi că nu turiştii sunt cei care – ieşind de prin hoteluri sau pensiuni pe unde sunt cazaţi – vin să ne facă asemenea cadouri…  târnătoare. Revind la buzele tuturor întrebarea: ce fac oare persoanele din administraţia locală plătite să combată astfel de probleme? Moţăie prin birouri, netulburate? Chiar şi acum, când e atât de frumos afară? Şi când ne gândim că unii reprezentanţi de seamă din întâiul for edilitar îşi propuneai să-l imite pe căpitanul Columbo şi chiar să scurme prin gunoiul aruncat alandala ca să vadă cine e vinovat!

You may also like...

Leave a Reply