”Străini în noapte”, din nou, la Bușteni! Îndrăgiţii actori Medeea Marinescu şi Florin Piersic au fost aplaudaţi cu fenezie la scenă deschisă la Centrul Cultural „Aurel Stroe“

O montare de excepţie în regia regretatului maestru Radu Beligan, spectacolul „Străini în noapte“ a fost prezent pentru a doua oară pe scena Centrului Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni, duminică, 18 septembrie. Aplaudată cu frenezie la scenă deschisă de publicul prezent în număr foarte mare în sala de spectacole a instituţiei culturale respective, piesa i-a avut ca protagonişti pe mult îndrăgiţii, apreciaţii şi talentaţii actori Medeea Marinescu și Florin Piersic. Această subtilă, efervescentă, dar, în acelaşi timp, viguroasă ca substrat comedie romantică, care a cules aplauze pe scenele multor instituţii teatrale de prestigiu din ţara noastră, este o foarte reuşită adaptare a unui text aparţinând binecunoscutului dramaturg Eric Assous. Evenimentul de la Buşteni face parte din seria de reprezentații susținute de renumiţii actori în câteva dintre cele mai importante orașe din țară, cum ar fi București, Brașov, Timișoara, Cluj Napoca sau Constanța. La sfârşitul manifestării, alături de cei doi interpreţi, pe scenă a urcat primarul oraşului Buşteni, Emanoil Savin, care a ţinut să-i felicite cordial şi să le mulţumească actorilor pentru efortul susţinut şi succesul repurtat. Protagonista acestui real succes scenic, apreciata actriţă Medeea Marinescu, a primit din partea lui Emanoil Savin, un imens buchet de trandafiri, iar îndrăgitului actor Florin Piersic i-a oferit un tablou realizat de cunoscutul caricaturist Costel Pătrășcan.
„A fost extraordinar în această seară la Bușteni. Îl iubesc pe primarul Emanoil Savin ca și cum ar fi o rudă de-a mea. Face parte din familia sufletului meu.”, a spus Florin Piersic la finalul piesei.

new-2

You may also like...

Leave a Reply