Ca să evite colapsul administrativ într-o Sinaie rămasă fără conducere de atâta vreme… Consiliul local a dezbătut în şedinţă „de îndată” unele „chestiuni arzătoare la ordinea zilei”!

Lipsa unei conduceri cu adevărat funcţionale a urbei din pricina suspendării din funcţie a primarului reales şi reînvestit – actualmente cercetat de organele abilitate pentru săvârşirea unor fapte cu caracter penal – îşi spune din ce în ce mai pronunţat cuvântul! E greu de precizat încotro ne îndreptăm cu adevărat… Asta pentru că măruntele zvâcniri în plan edilitar administrativ care se manifestă din când în când sub tutela actualului interimat sunt menite să rezolve doar anumite probleme urgente, ca să nu picăm definitiv în prăpastia adâncă a degringoladei administrative! O astfel de manifestare s-a desfăşurat miercuri, 14 septembrie a.c. , la sediul cel nou şi renovat al primăriei sinăiene. Această ultimă şedinţă a Consiliului nostru local s-a desfăşurat după celebra formulă „De îndată”! Nu pentru că de data aceasta puterea locală ar fi avut de trecut prin furcile caudine ale votului cine ştie ce proiect de hotărâre „foarte important”, ci datorită faptului că trebuia reglementată o problemă pendinte de bugetul local şi de atât de importantul capitol al învăţământului. (Citiţi în ediţia tipărită)

You may also like...

Leave a Reply