E nevoie de un dezastru pentru a trece la treabă?

DSCN8743

La fel ca diverse alte probleme edilitare, se pare că şi toaletarea zonelor împădurite din interiorul şi dimprejurul unor obiective cum ar fi instalaţiile de transport pe cablu, pune mari probleme autorităţilor responsabile. Sunt unele lucruri la Sinaia care pur şi simplu parcă nu-şi pot găsi rezolvarea! Iar asta indiferent de ceea ce se întâmplă şi mai ales de câte neajunsuri, oricât ar fi de grave, sunt capabile să producă… De curând, datorită vremii nefavorabile, fenomen însoţit de o intensificare năprasnică a vântului, era să asistăm la o adevărată catastrofă pe strada Vârful cu Dor. Acolo câţiva arbori foarte înalţi au fost smulşi din rădăcini şi s-au prăbuşit milimetric între două imobile aflate în imediata vecinătate. La un interval extrem de scurt de acest incident cu posibile urmări foarte grave un altul, aproape similar,   s-a produs în zona castelului Peleş. La fel, arbori de dimensiuni mari care abia se mai ţineau în rădăcini au fost culcaţi la pământ de vânt şi au lovit o conductă pricipală de alimentare cu gaze naturale aflată în zonă. (Citiţi în ediţia tipărită)

You may also like...

Leave a Reply