Să nu confundăm niciodată ordinea priorităţilor!

În discursurile politicienilor şi mai ales în pliantele electorale un capitol aparte este ocupat de cultură! Sunt vizate toate aspectele, sunt elogiate toate lucrurile care au o legătură cât de mică cu acest subiect, pentru a se reliefa o dată în plus importanţa subiectului în sine pentru un oraş „doct“ ca Sinaia şi pentru a se pune într-o lumină favorabilă atenţia specială pe care conducătorii actuali ai urbei o dau actului cultural de calitate… Toate bune şi frumoase, până când apar din senin interese mult mai presus de cultură! Este momentul în care acest capitol, atât de promovat şi elogiat anterior, trece pe un loc inferior ca importanţă, fiind absolut necesară acordarea de prioritate problemelor care nu suferă amânare şi trebuiesc rezolvate cu maximă celeritate! Asta s-a întâmplat nu de mult. Anume atunci când au fost tăiate sume consistente de bani de la diverse capitole cuprinse în bugetul local – printre care şi cultura! – pentru a se putea veni în sprijinul SC Transport Urban cu aproape două milioane de lei ca să-şi poată majora capitalul social. Astfel, din fondurile destinate nou înfiinţatului Muzeu al Oraşului Sinaia a fost tăiată fără ezitare suma de 20.000 lei (adică două sute de milioane vechi, mai pe înţelesul tuturor). Banii erau destinaţi iniţial pentru anumite dotări cu mobilier şi pentru diverse echipamente specifice necesare bunei funcţionări a acestei instituţii culturale sinăiene! Dar dacă situaţia a impus o schimbare urgentă a destinaţiei banilor, iar puterea locală a decis aşa… Oricum e curios la ce mai avea muzeul nevoie de atâţia bani, din moment ce a fost deschis publicului – fiind perfect funcţional! – şi pe deasupra inaugurat nu o dată, ci de două ori cu câte o petrecere fastuoasă de către mai marii urbei? Dar poate a fost umezeală şi mobilierul putred trebuie schimbat… Rămâne însă gustul amar al unei alte „gogoşi“ politice! Cum rămâne cu importanţa covârşitoare a nobilei idei de a onora prin acest muzeu viaţa socială, dar mai ales culturală de excepţie a Sinaiei, dacă atunci când vine vorba de reduceri drastice şi bruşte de fonduri e primul pe listă?

You may also like...

Leave a Reply