„Poate dacă ploaia s-ar opri…“

Alegerile parlamentare se apropie cu paşi din ce în ce mai repezi, dar Sinaia parcă se cufundă şi mai abitir într-o stare de …latenţă inexplicabilă. De aceea am considerat că este potrivită parafrazarea unui refren binecunoscut al celor de la „Cargo“, politicienii locali preferând adresările directe, ironiile subtile nefiind prea pe gustul lor… Doar aşa poate să mai existe vreun dram de speranţă, iar cei pe care sinăienii i-au mandatat cu votul lor ca să aibă grijă de destinele urbei, să facă într-adevăr acest lucru! Sigur, ei sunt prezenţi acolo trebuie, dar unde nu-i vede nimeni şi îşi iau liniştiţi remuneraţia! Adică în sala în care se ţin şedinţele Consiliului local. Primarul suspendat din funcţie iniţiază, vicele interimar semnează neobosit, iar consilierii locali, politicieni de frunte ai majorităţii executivului sinăian care decid tot ceea ce-i benefic pentru urbe, votează fără ezitare proiectele de hotărâre care le sunt puse sub nas…  E greu de precizat ce fel de criterii – în afară de cel al unei frici generalizate, al unei temeri intrinsece faţă de eventuala posibilă „mânie“ a puternicilor oraşului! – stau la baza voturilor din şedinţe. Şi mai dificil de dat e însă o explicaţie referitoare la momentele în care unele voturi sunt acordate fără crâcnire, chiar dacă problemele nu sunt cunoscute în amănunt, detaliile proiectelor de hotărâre lipsesc, iar scopul actelor normative nu apare clar, aşa cum ar trebui să se petreacă lucrurile într-un stat de drept, într-o democraţie autentică…
Situaţia a devenit aproape paradoxală acum. Sinaia este într-un fel de stand-by politico- administrativ de multe luni de zile! Dar totul pare să meargă ca pe roate, deşi mai nimic nu e la locul lui. Poate şi de asta comportamentul ultra obedient al unor politicieni locali faţă conducerea de la vârf a oraşului a devenit un lucru obişnuit, acum, la Sinaia. Să fie vorba oare de situaţia meteorologică? Ar trebui să se oprească definitiv ploile – la propriu! – pentru ca opinia public să aibă curajul părerilor, al impresiilor liber exprimate? Le interzice cineva oare consilierilor locali să ia legătura – măcar din patru în patru ani – pe stradă, la faţa locului, cu cetăţenii… Că nu-i mai vedem cu anii! Sau le e frică să nu-i ude ploaia?

You may also like...

Leave a Reply