Cât timp vom mai zdrobi sub călcâiul nepăsării suferinţele şi necazurile semenilor noştri?

IMG_20161026_175500

Fiecare dintre noi ne confruntăm zilnic cu o multitudine de probleme pe care încercăm să le rezolvăm. Reuşim să facem acest lucru în mai mare sau mai mică măsură. Dar de câte ori ne gândim, după o zi pe care am putea-o denumi împlinită şi suntem satisfăcuţi, la cei care ar avea nevoie de ajutorul nostru dar pe care, fără să vrem sau fără să ne pese, i-am uitat, gândindu-ne la binele personal? Folosim deseori cuvinte mari, fraze emfatice. Când e frig şi ger afară sau plouă năpraznic rostim vorbe cu „tâlc“, cum ar fi: „Ia uite ce urât e afară, să nu scoţi nici un câine din casă!“ Ne e milă la gândul unui patruped îngheţat şi plouat, dar ne facem că nu vedem. De câte ori ne facem că nu-i vedem pe semenii noştri care într-adevăr nu mai au o casă în care să intre, să-şi încălzească oasele? Sunt oameni ca şi noi. Ar avea nevoie de sprijinul nostru. Dar cine întinde mâna unui cerşetor nespălat de zile întregi care nu are altă vină decât că nu are unde să mănânce, nu are unde să se spele. Poate poartă o parte din vină pentru situaţia în care a ajuns. Dar dacă suntem fiinţe inteligente, aşa cum pretindem, nu-i putem împinge pe aceşti oameni la o parte cu bocancul din drumul nostru. Normal ar fi să le întindem o mână de ajutor chiar dacă au greşit şi nu s-au putut descurca. O mână de ajutor necondiţionat, fără să-i criticăm. (Citiţi în ediţia tipărită)

You may also like...

Leave a Reply