Despărțirea de Băsescu

La scurt timp după Revoluție, am fost atras de ideile și discursul celui care avea să devină „Președintele moral al României” – Corneliu Coposu. El venea din istorie – o istorie pe care mulți dintre noi nu o cunoșteam, pentru că fusese falsificată de comuniști, și ne aducea un mesaj de încredere și speranță. Da, românii pot reveni la valorile democrației, pot construi împreună o țară modernă, europeană. Coposu a fost cel care a luptat pentru o politică bazată pe morală și exact pentru asta a atras de partea lui milioane de români, sătui de minciună, fariseism, turnătorie. Numai că Ion Iliescu a știut să manipuleze populația needucată și să câștige zdrobitor, devenind președinte și aducându-i la putere pe urmașii comuniștilor, care nu s-au mai dat duși nici până azi. Am crezut sincer că omul care va reuși să dea de pământ cu comuniștii și securiștii va fi Traian Băsescu. El a făcut pași importanți către un sistem de tip democratic, unul dintre ei fiind asigurarea independenței reale a justiției. Care justiție a început să funcționeze fără indicații politice. Am susținut asta și mi-am atras valuri de antipatie, critici, jigniri, înjurături. Anumite persoane, inclusiv prieteni apropiați, m-au repudiat. Dar, sincer să fiu, mă așteptam. Iată că azi, Traian Băsescu a trecut în tabăra celor pe care, în vremea în care era președinte, îi numea „penali”, „corupți”, „slugi”, „dușmani ai justiției” etc. Astăzi, Traian Băsescu trage din toate pozițiile împotriva DNA și a șefei acestui parchet, împotriva fostei președinte a ÎCCJ Livia Stanciu, împotriva justiției care i-a cercetat și arestat fratele combinat cu mafia țigănească de la Constanța. Traian Băsescu a înființat un partid pe listele căruia candidează anumiți indivizi urmăriți penal. Traian Băsescu vine la televizor și ne spune că a fi urmărit de justiție nu este o problemă pentru un candidat la parlamentare. Și asta în condițiile în care, în 2012, se adresa românilor cu cuvintele: „îi rog pe români să nu voteze niciun candidat, indiferent al cui este, despre care ştiu că are dosar penal”. Ce rușine…  Din acest moment nu pot să mai fiu alături de Băsescu. Respect și apreciez în continuare ce a făcut el, ca președinte, pentru România. Ceea ce face acum îl plasează, însă, în zona populată de oameni ca Voiculescu, Ponta, Ghiță, Tăriceanu, Gabriel Oprea. Și pentru asta nu pot să-i spun decât: adio, Traian Băsescu.

You may also like...

Leave a Reply