Păcăleala cu verbul „a avea“

Ce mai mare înşelare din câte se pot imagina este legată de verbul „a avea“. Toată lumea îşi închipuie că are câte ceva – în realitate, nimeni nu are nimic. Uite de ce. Cineva se duce şi cumpără la licitaţie un tablou de Mircea Doinaru. Îl duce acasă, îl suie pe un perete şi apoi le spune tuturor: „am un Doinaru”. După o vreme, respectivul ajunge sărac lipit şi vinde tabloul, ori vin hoţii şi i-l fură. Mai are el Doinaru-ul? Nu-l mai are. Carevasăzică, poţi avea un tablou de Doinaru sau orice alt lucru din lumea asta doar pentru o anumită perioadă de timp – mai lungă sau mai scurtă, după cum îţi e norocul sau destinul.  Sigur, nu poţi avea un lucru la infinit, întrucât tu însuţi trăieşti doar un număr finit de ani. Dar ai putea să te declari satisfăcut să ai ceva până mori. Însă chiar dacă ai ceva pe tot parcursul vieţii tale, faptul că acel ceva a fost înainte al cuiva şi/sau va fi mai târziu al altcuiva face ca tu să nu poţi spune cu adevărat că ai acel lucru. Ca să poţi spune că ai un dulap, să zicem, ar trebui ca tu însuţi să-l construieşti şi apoi, în secunda morţii, să-l distrugi. Ar trebui ca el să nu poată fi distrus de nimeni altcineva şi nici de vreo forţă a naturii, să nu-l poată fura nimeni etc. Despre acel dulap se va putea spune că a fost al tău şi numai al tău, că l-ai avut cu adevărat. Evident, însă, un asemenea dulap nu poate exista.  (Citiţi în ediţia tipărită)

You may also like...

Leave a Reply