Administraţia locală ne uimeşte cu o nouă măsură edilitară de mare amploare! Locurile de joacă din Sinaia vor deveni muzee

Chiar dacă stăm să ne gândim cât de încărcată este agenda actualei puteri locale în astfel de momente cruciale şi ţară când alegerile parlamentare bat la uşă nu putem să ne facem că nu observăm faptul că aleşii îşi conjugă eforturile pe diverse planuri care mai de care mai diverse. Şi asta se întâmplă doar pentru că aceşti oameni sunt dedicaţi în ceea ce fac unui scop nobil. E vorba de creşterea necontenită a calităţii vieţii cetăţeanului, indiferent de vârsta acestuia. Se pare că cineva de sus din administraţia locală a avut, cu puţin timp în urmă, o străfulgerare de geniu. Şi-a dat seama că generaţia tânără, copiii, au nevoie de o mai mare atenţie, de mult mai multă grijă în special din partea celor pe care părinţii lor ia-u votat ca să vegheze la binele urbei. Bref: se pare că în curând vom avea parte de o iniţiativă locală nemai-întâlnită până în prezent. Locurile de joacă pentru copii vor fi transformate – pe care administrativă – nici mai mult, nici mai puţin decât în muzee. Este un lucru care la prima vedere poate părea straniu, dar, de fapt, privind în profunzimea lucrurilor devine pe cât de inedit, pe atât de tentant. La muzeu ai voie să caşti gura la exponate şi să-ţi îmbogăţeşti cunoştinţele privindu-le şi ascultând explicaţiile ghidului, dar nu ai voie să pui mâna pe ele. În acest mod simplu locurile de joacă din Sinaia vor rămâne în permanenţă intacte, legaănele vor rămâne noi, nu vor mai exista defecţiuni şi alte probleme asemănătoare. Pe cale de consecinţă nici cei din administraţia locală nu vor mai fi traşi la răspundere că nu se ocupă de aceste locuri de joacă cum ar trebui. Fascinantă idee, nu-i aşa?

You may also like...

Leave a Reply