Calistrat Cutov, Leonard Doroftei, Adrian Diaconu şi Amansio Paraschiv au participat la o conferinţă de presă organizată la Buşteni

Foştii campioni mondiali Calistrat Cutov, Leonard Doroftei, Adrian Diaconu şi actualul campion mondial la kickboxing profesionist Amansio Paraschiv au participat duminică, 27 noiembrie a.c., la o conferinţă de presă organizată de Primăria oraşului Buşteni. Cei patru mari sportivi au fost primiţi pe terasa Castelului Cantacuzino de către Emanoil Savin, primarul oraşului Buşteni, cu pâine şi sare şi cu buchete de trandafiri în culorile tricolorului. În cuvântul său, Emanoil Savin a subliniat: “Îmi face mare plăcere să aduc, din nou, în prim plan, sportivi care au scris istorie în lumea boxului românesc! Este ştiut faptul că toţi marii boxeri ai ţării noastre, în anumite perioade, au ales să se antreneze la Buşteni, oraş de care-i leagă amintiri dragi, mulţi dintre ei ajungând în ultimii ani cetăţeni de onoare ai oraşului, cum sunt Leonard Doroftei şi Adrian Diaconu! Şi pe viitor, Buşteniul, aflat în plină dezvoltare, îi va aştepta cu drag pe competitorii noştri de frunte pentru a le fi gazdă primitoare în pregătirea viitoarelor performanţe!”.

D81_1840_resize  D81_1971_resize  D81_1864_resize

You may also like...

Leave a Reply