Interzicerea Crăciunului

Recent, a izbucnit un scandal imens din pricina unei videoconferințe în timpul căreia inspectorul general din învățământ, Viorica Preda, a afirmat că în grădinițe „nu se vor mai organiza serbări cu copiii decât, eventual, la sfârșitul anului școlar”. Plecând de aici, o inspectoare de rang mai mic, sau o directoare, nu se știe exact, a transmis către grădinițe o circulară prin care a explicat dispozițiile inspectorului general Viorica Preda. Studiind circulara, anumiți directori de grădinițe au tras concluzia că este interzis să se mai organizeze serbarea de Crăciun – cea în care lângă bradul împodobit vine Moșul, care le dă copiilor cadouri. Ce a ajuns pe net este o pagină format A4 în care un director anunță că „nu vor avea loc serbări de Crăciun în sensul în care era înțeles până acum acest concept”, iar părinții sunt rugați „să înțeleagă această hotărâre, să o respecte și să nu mai facă presiuni asupra cadrelor didactice”. De aici a început nebunia. Sute de persoane s-au revoltat și au exprimat opinii extrem de critice la adresa învățământului românesc, a guvernului, a ministerului și a persoanei Viorica Preda – pe pagina dumneaei de Facebook au apărut comentarii din cele mai dure. Văzând ce se petrece, Viorica preda a făcut un pas înapoi și a scris pe cont că a fost interpretată greșit și că în grădinițe se pot organiza orice fel de serbări. În momentul de față, toate postările referitoare la acest subiect au fost șterse de pe contul inspectorului general, rămânând doar îndemnul a la Poptămaș și poze cu fete zâmbitoare plimbându-se printre cireși. În același timp, pe site-ul ministerului a apărut un comunicat al cărui final apoteotic sună așa: „Afirmația inspectorului general pentru învățământ preșcolar din Ministerul Educației a avut ca scop accentuarea rolului pe care un cadru didactic/educator trebuie să-l aibă pentru a crea un dialog robust între școală și părinți, nicidecum interzicerea sau restricționarea desfășurării unor astfel de evenimente. În concluzie, serbările școlare pot fi organizate în continuare și eventual completate cu alte activități interactive, dedicate oricărui eveniment din an, cu activități de tip atelier sau de tip proiect, toate având ca țintă implicarea și participarea părinților din dorința de a crește dimensiunea participativă a comunității în viața școlii.” Cum bine observa un amic de-al meu, acest comunicat este scris într-o „limbă de lemn de sicriu” și nu reușește decât să agraveze lucrurile. Ce e aia dialog robust între școală și părinți? Dar „creșterea dimensiuneii participative a comunității în viața școlii”? În acest comunicat nu se face nicio referire la Crăciun și la sărbătorirea lui în grădinițe, cum se întâmplă de zeci și zeci de ani. Se bat câmpii într-um text ambiguu, care ulterior poate fi interpretat după cum are nevoie emitentul. Iată de ce cred că această întâmplare ascunde intenția ministerului de a marginaliza, cu timpul, Crăciunul. Pentru că lucrurile astea se petrec deja de câțiva ani în țările europene avansate pe calea corectitudinii politice, ca să nu mai vorbesc de America. Acum a fost un fel de test. Mâine se va reveni cu unul mai subtil, poimâine se va experimenta în București și uite-așa, în câțiva ani vom ajunge să uităm de Crăciun, de bradul împodobit și de Nașterea Domnului.

Raul Baz

You may also like...

Leave a Reply