Ruşine, PNL Sinaia!

Pe data de 31 octombrie a acestui an a avut loc o ședință a Consiliului Local Sinaia la care, printre diverse proiecte de hotărâre s-a discutat și unul inițiat de penelistul Nicolae Iosifescu. Se încerca modificarea HCL 199/2007, prin adăugarea unui articol care să permită transportul în regim special prin centrul Sinăii, cu oprirea în stațiile publice amenajate. Sensul acestei hotărâri era dat de rezolvarea problemei unui grup de 30 de sinăieni care fac naveta la Brașov. Ei sunt angajați ai unei firme care le pune la dispoziție autobuze, numai că acestea nu pot opri în Sinaia, datorită unei hotărâri din 2008 a Consiliului Local, care concesionează transportul local către SC Transport Urban Sinaia SRL, la care unic acționar este chiar Consiliul Local, stabilind și o clauză de exclusivitate. Adică, dacă unei alte firme de transport i s-ar da permisiunea să opereze pe raza orașului, SC Transport Urban, recte directorul Fălcescu, ar putea cere daune-interese. Un fel de „iau din buzunarul stâng și pun în cel drept”, pentru că nu e de conceput ca o societate înființată de Consiliul Local, și având ca acționar unic exact Consiliul Local, o societate finanțată masiv cu bani publici prin hotărâri ale aceluiași Consiliu Local, nu e de conceput așadar că această societate ar începe niște procese, solicitând daune de la Consiliul Local. Numai că anumite interese i-au determinat pe cei din PNL să voteze împotriva hotărârii. Excepție făcând, desigur, inițiatorul, anume Nicolae Iosifescu. Scorul a fost de 8 voturi pentru și restul abțineri. Era nevoie de 9 voturi pentru. Liberalii s-au abținut în bloc.  Văzând bătaia de joc petrecută, consilierii ne-PNL și consilierul PNL Iosifescu au plecat de la dezbateri. Un gest simbolic, care nu-i ajută nicicum pe cei 30 de sinăieni – ei trebuie să se descurce în continuare cu naveta așa cum pot. În Sinaia mileniului trei, oamenii nu pot pleca civilizat la servici, pentru că așa vrea administrația – aia cu „categoric DA”. Într-o țară europeană, membră UE, un autobuz nu are voie să oprească într-un oraș pentru a lua oamenii și a-i duce la serviciu, cu toate că acel oraș nu le oferă posibilitatea de a face naveta cu autobuzele administrației. Incredibil, dar adevărat. Dar ceea ce urmează este încă și mai halucinant. La nici o lună după episodul cu părăsirea lucrărilor consiliului, Nicolae Iosifescu a fost exclus din PNL, ceea ce, conform legii, a determinat și pierderea de către domnia-sa a calității de consilier local. După știința mea, Nicolae Iosifescu nu a săvârșit vreo faptă de natură să pună PNL Sinaia într-o lumină nefavorabilă. El este un foarte vechi membru PNL, care nu s-a abătut niciodată de la linia partidului. Însă, așa cum îl cunosc, a avut întotdeauna puncte de vedere pline de bun simț, care, uneori, intrau în contradicție cu cele susținute de alți membri, mai mult sau mai puțin importanți. În vremea în care partidul era condus, la nivel local, de Ion Scăunaș, Iosifescu a votat de fiecare dată, în consiliu, așa cum i-a dictat conștiința și niciodată n-a fost sancționat pentru asta. Liberalii, de când îi știu, vorbesc despre importanța diversității de opinii de la ei din partid, unde oamenii nu sunt niște roboți, ci conștiințe vii etc. Iată că la Sinaia lucrurile stau altfel. Un consilier care și-a permis să voteze altfel decât o cer interesele grupului care a acaparat partidul este imediat dat afară din partid și, implicit, din consiliu. La PNL Sinaia, unanimitatea este principiul fundamental. Și, dacă vrei să ai viață liniștită, baza este tăcerea. Desigur, PNL Sinaia ar putea susține că altele au fost motivele pentru care Iosifescu a fost dat afară. Dar asta ar însemna că acest vechi liberal, pe care l-am putut vedea în campania pentru locale în fotografii alături de candidatul Oprea, ducându-i portretul și mesajul electoral, a săvârșit niște fapte grave, care sunt sancționate pe baza statutului PNL. Care sunt aceste fapte? De ce PNL Sinaia nu vine în fața alegătorilor cu explicații? În fond, Iosifescu nu era un membru de rând, din cei care mai trec pe la partid când își aduc aminte. El făcea parte din structurile de conducere și reprezenta în consiliul local un grup mai mare sau mai mic de sinăieni. Când dai afară un asemenea om și nu ai o motivație serioasă, trebuie să te gândești că în felul ăsta calci cu bocancii peste voința celor care l-au ales să-i reprezinte. Numai că liberalii din Sinaia nu explică nimic. Ei sunt, vorba ceea, puterea locală discreționară și din această poziție fac ceva pe opinia publică. Să vedem cât vor mai putea merge pe linia asta. Conform statutului PNL, excluderea unui membru se poate face doar dacă el:
a) a încălcat grav şi în mod repetat prevederile Statutului și ale Codului Etic, aducând atingere valorilor şi principiilor stabilite prin Programul Politic al Partidului;
b) a încălcat deciziile şi hotărârile organismelor de conducere ale partidului şi, prin aceasta, a adus prejudicii majore îndeplinirii unor obiective politice importante. Ce fapte o fi săvârșit Iosifescu, pentru care a fost exclus din partid? Liberalii din Sinaia au obligația să ne informeze. În caz că nu o fac, singura variantă rațională este că el a fost exclus pentru opinia separată din Consiliul Local cu privire la solicitarea celor 30 de sinăieni. Și dacă așa stau lucrurile, atunci problema PNL este cât Caraimanul. Mai e puțin și vin alegerile parlamentare și oamenilor li se spune că PNL este un partid modern, care susține democrația, pluralitatea opiniilor etc etc. Păi cum face asta? Excluzând instantaneu, ca în regimurile militarizate, pe oricine crâcnește?  În sfârșit, este de remarcat că ședința de excludere a avut loc la scurt timp după ce președintele PNL Sinaia, Vlad Oprea, a primit dreptul de a se întâlni cu consilierii liberali pe perioada campaniei electorale. Se pune întrebarea naturală: nu cumva el este cel care a dispus executarea lui Iosifescu? Tăcerea e totală, nimeni nu vorbește, parcă am fi în vremea lui Al Capone. Nici măcar sub protecția anonimatului nu este dispus vreun liberal să povestească dacă la ședința de mazilire a participat și primarul proaspăt eliberat de interdicție. Sau poate n-a fost nicio ședință, ci doar un proces verbal, făcut la căldurică, cu un whisky în față! Că la ăștia care promovează pluralitatea de idei în interiorul partidului, se poartă!

Raul Baz

new-1

You may also like...

Leave a Reply