Bucuria sărbătorilor de iarnă a atins cote maxime pe derdeluşul improvizat din parcul central

Nimic nu poate sta în calea sărbătorilor de iarnă şi a bucuriei pe care acestea le produc inevitabil în sufletul tuturor, de la mic la mare. Toţi copiii care s-au aflat în acest weekend în parcul Dimitrie Ghica cu siguranţă au petrecut clipe de neuitat alături de părinţi, bunici sau de cei care i-au însoţit. E drept că şi vremea a ţinut cu noi! S-a aşternut primul strat de zăpadă din acest an. Însă frigul nu şi-a scos colţii astfel încât toată lumea s-a putut bucura din plin de zăpadă şi s-a distrat pe cinste. Într-un colţ al parcului copiii au amenajat un fel de derdeluş ad-hoc, iar săniuţele au alunecat neobosite spre încântarea tuturor. Nimeni nu s-a mai gândit la nimic altceva decât la farmecul iernii şi al sfintelor sărbători pe care le aşteptăm cu mare nerăbdare.  Nu-i o afirmaţie de tip lozincă pentru că lucrul acesta îl puteam citi pe chipurile celor prezenţi în parc, indiferent că era vorba de copii de-o şchioapă sau de bunici. Toată lumea s-a bucurat, uitând parcă pentru o clipă de dura realitate pe care trebuie să o îndurăm zi de zi, iar parcul „Dimitrie Ghica“ a fost o gazdă absolut primitoare.

You may also like...

Leave a Reply