Cui folosesc, de fapt, legile?

În sfârşit a venit sezonul de iarnă, iar din cerul ne-a blagoslovit cu fulgi de nea, Sinaia căpătând astfel o atmosferă uşor hibernală, chiar dacă nu pe de-antregul. În astfel de momente pline de emoţii şi mai ales, „semnificaţii“, e firesc să ne punem unele întrebări legate de facilităţile turistice pe care unii agenţi din oraş le pun la dispoziţia celor ce se recreează pe timp de iarnă la Sinaia, indiferent că sunt localnici sau oaspeţi din alte locuri. Am deschis acest subiect pentru că atenţia ne-a fost atrasă de un proiect de hotărâre supus atenţiei aleşilor noştri într-o şedinţă ţinută nu demult de Consiliul local. Acest act normativ prevedea rezilierea contractelor de închiriere nr. 27300 din 29.11.2013 şi nr. 11298 din 29.04.2015, pentru terenurile în suprafaţă de 168 mp şi 82 mp, situate în Sinaia, Calea Codrului FN. Şi când ne gândim ce căbănuţe frumoase! Unde mai pui că zona respectivă e, ca să spunem aşa, un fel de „bătaie a peştelui“ pentru turişti. Vorba aceea, la doi paşi de telengondolă. Dacă ne-am permite o extrapolare am putea spune că vorbim despre un chioşc cu sucuri răcoritoare aflat lângă marea piramidă de la Gizeh. Dever mai mare… unde oare? Hai să spunem că nu ne interesează chestiunile legate de chirie, de amănuntele modului în care s-a făcut plata sau neplata corespunzătoare a chiriei şi nici altele administrative care ţin exclusiv de munca celor din administraţia noastră locală. Frapant este însă faptul că în momentul în care terenul respectiv a fost alocat pentru construirea căbănuţelor de lemn în care a funcţionat o cârciumioară şi un centru de închiriere materiale sportive nimeni din aparatul administrativ sinăian nu era la curent cu faptul că pe dedesubt trecea o magistrală de alimentare cu gaze naturale a oraşului nostru. Nu vi se pare că e un lucru uşor ciudat, stimaţi cititori? Nu era vorba de o băltoacă sau de vreun hidrant oarecare. Ci de o conductă magistrală de alimentare cu gaze. În astfel de cazuri legea nu e foarte permisivă sau, cel puţin, nu ar trebui să fie. Chiar nimeni dintre mai marii urbei nu ştia despre ce stau de vorbă atunci când au alocat terenul respectiv? Sau ar fi cazul să ne întrebăm despre anumite persoane, despre influenţa anumitor persoane şi despre modul în care, într-un final, se fac astfel de lucruri prin Sinaia? Iată că, acum, brusc, „buboiul“ pare să se fi spart. Dar cu toate astea se pare că „busuiocul“ se va drege la loc pentru că va fi făcută o nouă licitaţie, iar beneficiarul terenului şi al clădirilor în cauză nu va avea nimic de pierdut, deşi, la un moment dat, se pare că a mers în vârful picioarelor pe foarte subţirea dungă roşie care face diferenţa dintre legalitate şi… Cum, necum, se pare că Transgaz de data asta nu s-a mai supărat şi a dat o aprobare favorabilă. Oare de ce?

proiect danski

You may also like...

Leave a Reply