Ne mulţumim şi cu atât!

În ultima şedinţă a Consiliului local sinăian aleşii noştri au decis cuantumul sumelor care vor fi alocate drept prime de merit pentru elevii cu rezultate deosebite în cadrul procesului de învăţământ. Manifestarea în cadrul căreia vor fi recompensaţi tinerii studioşi din oraşul nostru poartă un nume mai mult decât „eclatant“ dacă ne permiteţi această exprimare, şi anume „Gala Academia Sinaia“.
Din informaţiile pe care le avem la momentul actual se pare că evenimentul va fi organizat de către cei responsabili din administraţia noastră locală într-o locaţie fascinantă prin ea însăşi, şi anume Cazinoul Sinaia. Mai mult ca sigur aleşii noştri nu au de ce să se opună în unanimitate acestui proiect de hotărâre datorită faptului că sumele cu care vor fi premiaţi elevii merituoşi şi profesorii care nu au precupeţit nici un efort ca să-i îndrume pe luminoasa cale a cunoaşterii, sunt atât de modeste comparativ cu preţurile… pieţei încât nimeni nu se poate supăra. „Aura mediocritas“ sună un dicton latin… Se pare însă că a început până şi această sintagmă să-şi piardă din semnificaţie având în vedere cumplita criză economică prin care trecem, nivelul de trai fulminant cu care ne mândrim şi, iată, premiile pe care copiii din Sinaia pasionaţi de învăţătură le pot primi. Nu vrem să fim maliţioşi, dar dacă facem o comparaţie cu banii pe care îi dăm anual drept premiu celor ce învaţă bine şi duc mai depare stindardul învăţământului sinăian pe culmi de glorie în comparaţie cu ceea ce „aruncăm“ an de an pe tot soiul de panseluţe degrabă ofilitoare, o să vă daţi seama stimaţi cititori de gravitatea situaţiei. Nu e nevoie de vreun mare efort şi nci de vreo ştiinţă matemativă pentru a face un calcul comparativ. Ar fi nevoie doar de un pic de transparenţă din partea puterii locale. Nu ar trebui decât să prezinte foare clar opiniei publice cifrele concrete referitoare la cheltuielile pentru amenajarea spaţiului verde şi plantarea de florice şi pomişori pentru anul în curs. Referitor la anii trecuţi am aflat cifrele din diferite surse. Nu vrem să jignim pe nimeni, nu vrem să facem nici o apreciere legat de calitatea actului educaţional care se face în momentul de faţă în Sinaia raportat la actul edilitar administrativ care se sapă prin rondurile diferitelor giratorii din acelaşi oraş.
Ridicolul situaţiei însă este cel care face să „ne treacă fiorii“. Or nu mai ştim noi să numărăm, ori fraza următoare e greşit redactată, deşi face parte integrantă din raportul de specialitate întocmit de Departamentul Politici Publice din cadrul primăriei sinăiene şi care sună în felul următor: „Pentru fiecare elev care a participat la olimpiadele şcolare sau la campionatele sportive judeţene, naţionale sau internaţionale şi a câştigat cel puţin o menţiune, profesorul sau antrenorul coordonator va primi 20 de lei“. Adică un pachet de ţigări şi o bomboană dacă vă dă casieriţa că nu are rest. Asta este răsplata politicienilor noştri pentru nişte oameni care şi-au dedicat viaţa pentru ca tânăra generaţie să poată păşi cu piciorul drept către viitor. Asta merită oamenii aceştia. Mai grav, există şi excepţii. „Participarea în echipă, caz în care profesorul / antrenorul va primi 20 de lei/per echipă“.  Asta vă oferă politicienii zilei de astăzi, stimaţi profesori.

proiect premii elevi

You may also like...

Leave a Reply