Eveniment emoţionant în viaţa tinerilor din Buşteni! Balul Majoratului elevilor Colegiului Ion Kalinderu

Un eveniment remarcabil în viaţa tinerilor, Balul Majoratului elevilor de la Colegiul Ion Kalinderu din Buşteni s-a desfăşurat luni, 12 decembrie a.c., în fascinanta sală de bal a Castelului Cantacuzino din localitate. A fost o seară încântătoare nu numai pentru tinerii elevi, ci şi pentru ceilalţi invitaţi, colegi, cadre didactice, părinţi, care au dat o înaltă apreciere acestei manifestări de suflet. A fost o petrecere pe cinste, muzica, dansul şi voia bună fiind principalele atuuri ale serii. Punctul culminant l-a constituit momentul în care perechile au păşit pe ringul de dans în paşi de vals. Special pentru aceşti minunaţi tineri, organizatorii au oferit un delicios tort festiv – gest devenit deja tradiţie la astfel de manifestări în Buşteni. Primarul Emanoil Savin, prezent în mijlocul elevilor la această sărbătoare, s-a transformat, pentru o zi, în dirigintele claselor a XII-a. “Folosesc acest prilej pentru a vă dori tuturor ca drumul în viaţă să vă fie luminos şi plin de reuşite! Trăiţi astăzi un moment important din viaţa voastră şi sunt convins că aceste clipe minunate care înseamnă pentru voi începutul unei noi etape a vieţii vor rămâne o amintire de neşters. Şi, de asemenea, că veţi ştii să-i faceţi mândri pe toţi cei care v-au fost alături, dascăli, părinţi, prin ceea ce veţi deveni ca oameni! Multă sănătate şi succes în viitor!”, le-a urat cu acest prilej Emanoil Savin.

 

You may also like...

Leave a Reply