Excursie „de plăcere“ la Sinaia!

Sunt un turist rătăcit. Vin la Sinaia şi ce fac? Bineînţeles, am unde dormi, am cameră la hotel sau pensiune, deşi numai a pensiune nu arată, ci a hotelaş. Administratorul îmi urează un sejur foarte cât se poate de plăcut şi-mi spune că pot să mănânc şi friptură la grătar. Asta dacă o să mă împrietenesc cu câţiva inşi şi diseară el va binevoi să încingă grătarul unităţii de cazare în care mă aflu şi poate voi apuca şi eu o ciozvârtă. Ies în drum şi mă gândesc încotro s-o apuc. Aş vrea să văd Cota 1400 pentru că demult nu am mai fost acolo. Mi-ar fi foarte simplu să ajung dacă telegondola ar merge. Din nefericire nu funcţionează. Cobor în oraş. O cafea, pe care trebuie s-o beau dârdâind, costă cât o pungă din acelaşi produs cu care mi-aş putea face acasă două săptămâni. E foarte frumos afară în sensul că e senin şi soarele străluceşte. Ar trebui să-mi fac câteva selfiuri şi să le trimit prietenilor de la Bucureşti ca să mă pot lăuda că am fost la Sinaia. Iau un taxi şi ajung sus lângă fostul hotel restaurant Sinaia. Intru în curte. Ruină! Prăpăd! Nimic din ce-mi aduceam aminte odată, când eram copil. Ies dezamăgit şi mă îndrept spre zona aşa-numitului restaurant Economat. Un butic rece şi stingher ca un iceberg oferă spre vânzare suveniruri care numai a suveniruri nu par. Totul e rece şi stingher în jurul meu. Aş bea ceva la Economat, în schimb lanţul gros de la porţi îmi taie orice speranţă de a petrece clipe frumoase la Sinaia. Mă îndrept spre esplanada cu tunuleţe, dau de un bar cu preţuri prohibitive unde un suc nu mai are mult şi costă aproape cât o friptură la Atene Palace-ul bucureştean. Ce frumos e la Sinaia! E ora prânzului şi e firesc să-mi fie foame, dar am hotărât că am să-mi estompez cât pot această frământare a stomacului ca să parcurg încet aleea Carmen Sylva. Merg alene şi casc gura la tot felul de nimicuri cu tentă rustică. Totul este foarte colorat şi foarte util. Dar dacă e s-o luăm de-a fi a păr totul musteşte de kitsch. Cea mai de folos mi-a fost perechea de „buşani“ pe care mi i-am cumpărat ca să înlocuiesc stingherii papuci de casă folosită la Bucureşti. Sper ca aceştia să ţină un pic la vâjul care trage printre uşile apartamentelor şi în plus de asta să-mi rămână o amintire plăcută căci altceva n-am avut de găsit. Am crezut că pe această alee voi găsi suveniruri potrivite locului, dar m-am înşelat. Seara mi-am petrecut-o în camera de hotel în compania nelipsitei plasme de mici dimensiuni, dar cu o claritate aparte. Fostul cinematograf e făcut praf. Nu discotecă, nu sală de spectacole. Poate la Cazino să mişte ceva. Dar m-am înşelat. Aşa că sfânta telecomandă a plasmei din cameră mi-a rămas alături ca un serv neobosit. Dacă aş fi avut 2000 de dolari în plus sincer, aş fi luat un avion care ar fi frânat pe o pistă din Mexic sau Caraibe. Ar fi meritat cheltuiala!

You may also like...

Leave a Reply