Aleşii noştri şi-au suflecat mânecile şi s-au pus pe votat proiecte de hotărâre… Prima şedinţă a Consiliului local din 2017

Anul 2017 debutează vremelnic în ceea ce-i priveşte pe ai noştri edili, cu o atitudine înflăcărată. Se munceşte! Bineînţeles în folosul urbei şi al cetăţeanului, lucru pe care l-am constatat miercuri, 11.01.a.c., atunci când cei ce decid destinele Sinaiei s-au întrunit într-o şedinţă ordinară care a avut loc în sala de şedinţe al primăriei noastre. Din punct de vedere al lungimii ordinea de zi nu a fost una foarte consistentă. De această dată au fost supuse la vot doar un număr de opt proiecte. Ceea ce a frapat a fost intensitatea dezbaterilor şi faptul că aleşii noştri nu se lasă pe tânjeală, preferând să rezolve cât mai repede cu putinţă anumite chestiuni de care depinde calitatea vieţii sinăienilor.

TAXELE ŞI IMPOZITELE LOCALE ÎNCĂ FIERB „LA FOC MIC”

Deşi ordinea de zi a acestei şedinţe nu e una foarte întinsă, ea cuprinde o plajă suficientă de domenii abordate astfel încât să suscite un interes deosebit atât din partea aleşilor, cât şi din partea opiniei publice. De la bun început trebuie menţionat că există unele modificări care au fost făcute la Hotărârea Consiliului Local ce prevedea anul trecut taxele şi impozitele locale pe care contribuabilii sinăieni le vor plăti în 2017. Dar asupra acestui subiect vom reveni amănunţit într-un material separat.
Au mai fost luate în discuţie subiectele legate de gratuităţile ce vor fi oferite în cazul transportului pe cablu, dar şi posibilitatea achiziţionării unor servicii juridice externe pentru promovarea unor acţiuni, apărări sau căi de atac. Nu au lipsit, după cum de altfel ne-am obişnuit, nici anumite proiecte de hotărâre legate de probleme imobiliare. În linii mari şedinţa s-a desfăşurat într-o atmosferă normală, de cooperare. A existat un mic incident spre finalul manifestării atunci când unul dintre consilieri a părăsit sala de şedinţe. Astfel, proiectul de hotărâre legat de închirierea prin licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 207 mp, aflat în Sinaia, zona Cota 1400, lot 1, situat pe domeniul public al oraşului Sinaia, pentru desfăşurarea de activităţi comerciale specifice zonei alpine nu a mai putut fi aprobat. Parcursul şedinţei a fost şi de această dată unul tern, bine definit ca de obicei, votul proiectelor de hotărâre curgând de la sine, de altfel o practică foarte curent întâlnită la majoritatea Consiliului local în mulţii ani de zile de când se ocupă de promulgarea actelor normative la nivel orăşenesc.

Colaborare, conlucrare, coordonare, deci decizii unanime

Privită dinafară, şedinţa ar putea fi catalogată drept o manifestare fără probleme, susţinută de nişte politicieni care au căzut de acord asupra binelui oraşului încă dinainte să înceapă lucrările. Nu e nimic hilar în această afirmaţie. Dimpotrivă, parcursul unor astfel de lucrări ar trebui să ne pună pe gânduri datorită faptului că nici prea multă conlucrare nu e un lucru tocmai menit să aducă prosperitatea. Se ştie bine că, întotdeauna, atunci când într-o discuţie avem parte de un element de conflict e un semn bun. Oamenii nu înseamnă că se ceartă, ci dispută asupra unui lucru astfel încât acesta să fie cât mai bine întocmit şi implicit cetăţenii şi oraşul să aibă de câştigat. În situaţia noastră însă se pare că… mai avem mult până departe, aşa că ne mulţumim fie doar şi cu liniştea. Căci de asta am avut parte şi în cadrul lucrărilor ultimei şedinţe a Consiliului local sinăian.

ordine de zi

You may also like...

Leave a Reply