Ce căuta mâna dreaptă a lui Mircea Roşca, comărniceanul Mihai Comănoiu, la mitingul VREM PRIMARUL ÎNAPOI?

Activitatea prodigioasă a actualei puteri locale pentru dezvoltarea temeinică a turismului a trasformat mai nou Sinaia într-un orăşel trist, aidoma unui modest târguleţ de provincie. La o privire mai atentă însă se poate observa faptul că viaţa de aici freamătă, „e complexă şi are multe aspecte”, dacă e să parafrazăm un cunoscut cineast român în viaţă. Deşi puţine la număr, evenimentele ceva mai deosebite – din plan politic, social sau chiar cele menţionabile la rubrica „Faptul divers” – transformă pe dată urbea noastră într-un punct de real interes. Acesta depăşeşte de multe ori graniţele oraşului. Să ne amintim în acest sens că nu cu multă vreme în urmă la un eveniment festiv însoţit de o colorată defilare a câtorva batalioane de soldaţi prin centru, „asistenţa oficială” a cuprins nume foarte sonore bine întipărite în mintea opiniei publice sinăiene. Mircea Roşca, deşi încă pe atunci aflat sub control judiciar fiind cercetat pentru fapte de corupţie, stătea cuminte în poziţie de drepţi, în costumul lui impecabil, imediat în spatele primarului încă în funcţie Vlad Oprea. Cum şi de ce am avut parte de această inedită prezenţă e greu de explicat. Să fi iubit chiar atât de mult Sinaia şi pe sinăieni încât nu i-a putut priva de augusta lui prezenţă? Ţineţi cont că atunci când eşti sub control judiciar există anumite reguli pe care trebuie să le respecţi legate de unde, cum şi când să te deplasezi şi mai ales cu cine te întâlneşti. Aceeaşi surpriză de proporţie am avut-o acum, cu ocazia mitingului spontan, organizat în curtea primăriei miercuri, 18 ianuarie a.c. Ghiciţi cine se afla printre manifestanţi urmărind foarte atent ceea ce se întâmplă şi modul în care „un anume grup” de sinăieni cer dreptate, dar mai ales cer ca primarul să fie absolvit de orice acuzaţie de corupţie şi să revină în fruntea Primăriei. Ei bine, e vorba de nimeni altul decât comărniceanul Mihai Comănoiu. Poate numele nu vă sună foarte cunoscut, însă vă reamintim că el este actualmente directorul sucursalei sinăiene a Hidro Prahova SA. Tot la fel de adevărat este că la el în Comarnic este un personaj foarte cunoscut la „renumele său” pe care şi l-a clădit cu multă trudă, contribuie din plin şi strânsa legătură de prietenie şi de colaborare cu celebrul, deja intratul în legendă, Mircea Roşca. De altfel, lucrurile se simplifică dacă e să ţinem cont şi de faptul că la plecarea lui Mircea Roşca de la conducerea sucursalei SC Hidro Prahova Sinaia succesor a devenit personajul despre care facem vorbire, respectiv comărniceanul Mihai Comănoiu. În momentul de faţă nu are rost să ne întrebăm de ce Mircea Roşca a ocupat funcţia de conducere de la sucursala sinăiană respectivă şi de ce a fost urmat la conducerea acesteia tot de un comărnicean. Lucrurile sunt bine ştiute şi cine are de înţeles a priceput demult despre ce este vorba şi cu ce sfere de interese avem de-a face. Deci, pe final, este firesc să ne întrebăm ce anume l-a adus în curtea primăriei pe Mihai Comănoiu, cetăţean al oraşului Comarnic, alături de cei ce manifestau spontan pentru repunerea în funcţie a primarului suspendat Vlad Oprea. Iubeşte oare Mihai Comănoiu atât de mult Sinaia încât s-a nimerit din întâmplare să fie tocmai el omul potrivit la locul potrivit? Primarul Comarnicului, deci şi al lui Mihai Comănoiu cetăţean al acestui oraş, nu e în niciun caz Vlad Oprea. O fi încurcat borcanele sau te pomeneşti că e vorba de cine ştie ce exces de zel şi nu a putut omul să refuze o invitaţie „spontană” şi mai ales „obligatorie”?

You may also like...

Leave a Reply