Deşi cu zăpada stăm rău, o „brumă“ de turişti încă mai sunt pe pârtiile sinăiene!

Privind în faţă realităţile legate de actualul sezon de iarnă sinăian ne dăm seama din ce în ce mai bine de faptul că în toţi aceşti ani am cam ascultat vorbe deşarte din partea politicienilor legate de o dezvoltare durabilă a turismului. Toate poveştile frumoase despre domeniul schiabil sinăian şi minunile care se petrec vizavi de acesta este foarte clar că nu au avut alt scop decât obţinerea unui capital de imagine cât mai consistent de către aleşi. În plus de asta în sezonul de iarnă 2016-2017 nici măcar natura – cel puţin până în momentul de faţă! – nu a ţinut cu noi, ca să putem atrage turiştii amatori de sporturi de sezon, măcar cu zăpadă naturală. Aşa poate am mai fi avut o şansă. Pentru că celebra instalaţie cu tunuri de zăpadă despre care puterea locală se bate cu pumnii în piept de atâţia şi atâţia ani a fost până acum câteva zile complet nefuncţională. Să ne amintim de sumele cu foarte multe zerouri în euro cheltuite pentru acest măreţ proiect al puterii locale pe care l-a folosit necontenit ca momeală electorală, uitând însă să spună oamenilor de banii cheltuiţi şi de enorma durata de timp care s-a scurs până când, iată, instalaţia se pare că a început să arunce câţiva fulgi pe pârtie. În ultimii ani sporturile de iarnă la Sinaia au avut un dever teribil! De multă vreme mass-media în emisiunile informative sau cele dedicate informării turistice nu mai acordă nicio importanţă oraşului nostru. Cuvântul Sinaia nu mai apare nici pe ecrane nici măcar la rubrica meteo. Am fost (şi suntem în continuare?) crunt ignoraţi, lucru care era de aşteptat! Telegondolei i se arde motorul tocmai la început de sezon, tunurile de zăpadă ar fi trebuit să facă pârtiile atractive de mulţi ani, şi tot aşa… Speranţa încă nu a murit! Noroc cu cei câţiva copii şi părinţi care mai vin să se bucure de zăpadă pe pârtia de lângă staţia de plecare a telegondolei. Nici nu mai are rost să comparăm Sinaia cu ceea ce se petrece acum în staţiuni devenite cu mult mai atrăgătoare pentru amatorii de sporturi de iarnă decât oraşul nostru – nu neapărat din pricina avantajului reliefului sau a vremii – precum Predealul, Buşteniul, Azuga etc. Dacă s-ar fi vrut cu adevărat şi cuvinte precum implicare reală, competenţă şi profesionalism ar fi înlocuit ambiţiile politice şi interesele anumitor cercuri din sfera puterii locale poate că situaţia turismului hibernal în Sinaia momentului de faţă ar fi stat ceva mai bine.

copii pe partie Sinaia   DSCN0729

You may also like...

Leave a Reply