DN1 rămâne din nou un drum primejdios pentru conducătorii auto neatenţi! Curba periculoasă de la haltă şi-a cerut din nou tributul

În seara zilei de 13 ianuarie a.c. în curba DN1 de vizavi de halta CFR s-a produs un nedorit accident de circulaţie. Incidentul a fost o firească urmare a neadaptării vitezei de mers a celor doi conducători auto la condiţiile de trafic existente în porţiunea de drum respectiv. Este binecunoscut faptul că zona din preajma curbei de lângă haltă este propice producerii unor evenimente rutiere cu urmări, uneori, destul de grave, datorită configuraţiei speciale din arealul respectiv şi mai ales datorită faptului că numeroşi conducători auto refuză să cumpănească temeinic cât de adânc împing piciorul pe pedala de acceleraţie şi mai ales nu ţin cont de starea carosabilului în special în perioadele în care acesta este afectat în bună măsură de intemperii. Din fericire, de această dată, accidentul nu s-a soldat cu victime omeneşti, ci doar cu pagube materiale, cele două autoturisme fiind avariate grav. Intervenţia promptă a echipajelor de descarcerare, a Salvării şi a Poliţiei a oferit posibilitatea evacuarea răniţilor în cel mai scurt timp către spital şi degajarea circulaţiei. În punctul respectiv blocarea acesteia ar fi putut constitui un motiv în plus pentru petrecerea altor nefericite evenimente rutiere datorită vizibilităţii reduse pricinuită de curba foarte strânsă. Reducerea vitezei de mers pe astfel de porţiuni de drum ar trebui să constituie o prioritate pentru toţi conducătorii auto, lucru care ar face ca astfel de incidente să devină absolut o raritate. Din păcate asta nu se întâmplă. Mulţi conducători auto se grăbesc şi împing pedala de accelearaţie fără să ţină cont de starea carosabilului. Chiar dacă s-a acţionat temeinic în sensul deszăpezirii asta nu înseamnă că odată aflaţi la volan, nu trebuie să fim prevăzători şi să conducem de o manieră în care să ne putem asigura că ne aflăm la limita evitării oricărui pericol.

DSCN0766

You may also like...

Leave a Reply