FOTOREPORTAJ VREM PRIMARUL ÎNAPOI?

Ca să nu rişte să rămână şi fără cei câţiva participanţi la mitingul SPONTAN, principalul ORGANIZATOR al acţiunii – inepuizabilul Cătălin Ţicu, viclea… pardon! supus „băiat de casă“ – i-a condus la o scurtă plimbare. Manifestanţii s-au învârtit de la primărie până la rondul din centru şi retur, să se dezmorţească din cauza frigului năprasnic. Promotorul iniţiativei scurtei defilări a păşit ferm, dar emanând în jur căldură sufletească, aidoma unui învăţător de la şcoală aflat în fruntea „detaşamentului“. Pe chip i se întrezăreau zorii izbânzii! Însă nu-i greu de imaginat ce a fost în sufletul lui la gândul că ar fi putut să-şi dezamăgească şeful direct şi să intre în dizgraţie. Ce-ar fi însemnat să rateze la aşa o misiune importantă precum organizarea perfectă a mini-mitingului pentru „restituirea“ primarului?

4b

Vă amintiţi anecdota cu piesele metalice fabricate la Cugir, pe care care oricât ai încerca să le asamblezi, tot mitralieră îţi iese, nu maşină de cusut? La fel, oricât ai căuta elemente care să denote faptul că mitigul pentru „restituirea“ primarului cetăţenilor care-l iubesc nespus, chiar cercetat penal cum e, a fost unul SPONTAN, e imposibil! Imaginile sunt de la sine grăitoare! (foto 1) Nişte oameni care ar fi reacţionat pe loc dintr-un anume motiv, lăsându-se purtaţi de un imbold interior spontan, ar avea cel puţin pe chipuri un anume tip de încrâncenare, menită să arate că speră ca lucrurile să se schimbe în favoarea lor, pentru că au dreptatea de partea lor! Pe când aici am avut de-a face cu blazări înfrigurate, cu chipuri pe care se citea un entuziasm de genul „Ne place, ne place, dar nu avem ce face! Dacă trebuie să mergem la miting, atunci, cu plăcere! De s-ar termina odată mai repede!“…  Turul de onoare al „paşilor pierduţi“ de frig (foto 2) tropăit uşor de mica trupă de manifestanţi spontani conduşi de liderul manifestării, Cătălin Ţicu (desemnat „de sus“?), a adus un plus de inedit! Acum nimeni nu mai ştie dacă discutăm despre un miting spontan pentru „restituirea“ primarului suspendat, de un marş de protest împotriva celor care „pun presiuni“ sau de un mix între cele două forme de protest, pentru o mai mare eficientizare a rezultatului final? O prezenţă de aşteptat, deşi oarecum insolită, Remus David (foto 3) s-a postat într-un punct al curţii ce-i permitea să cuprindă cu privirea un „plan general“ al manifestării. Personalitate complexă (consilier local, cumnat cu primarul suspendar, politician de frunte în sucursala sinăiană a PNL condusă de cumnatul său etc) – a părut tot timpul frământat de gânduri nu tocmai vesele! O fi ştiind ceva ce noi nu ştim?  Pe pancarde (foto 4), chestiuni uluitoare, dar care pentru manifestanţi păreau… corecte şi la obiect! „VREM PRIMARUL ÎNAPOI”, „DREPTATE PENTRU SINĂIENI” şi alte asemenea tirade înfierbântate, menite să lase perplex pe orice om care a înţeles cât de cât ce înseamnă justiţia, statul de drept şi alte asemenea „fleacuri”, care la Sinaia s-au interpus între primar şi acei cetăţeni care-l adoră, cu marile lui realizări şi proiecte cu tot!

DSCN9060  DSCN9062

You may also like...

Leave a Reply