Grija pentru banii publici, un capitol primordial la Sinaia. Bugetul local… din nou la limita imposibilului?

În conjunctura politică sinăiană actuală nu ne mai miră nimic. Cine şi de ce oare a avut interesul ca proiectul de hotărâre privind taxele şi impozitele locale pentru anul 2017 să fie votate cu atâta repeziciune, într-un ritm atât de alert este o întrebare care rămâne deschisă. Cine are de înţeles ceva în urma acestui gest va înţelege fără să mai aibă nevoie de explicaţii suplimentare şi nici de diverse gesturi de „lamentatio“ din partea mass-media. Totul s-a întâmplat parcă la foc automat. Mai marii urbei doar că n-au strigat cât i-ar fi ţinut puterile să luăm aminte de faptul că ei sunt alături de omul de rând. Bineînţeles această afirmaţie ducea cu gândul la o singură concluzie, fie ea uşor populistă.

GHICIŢI CINE NE VREA ÎNTOTDEAUNA DOAR BINELE?

Cei ce ne conduc în momentul de faţă nu ne vor decât binele. Nu încearcă să „jupoaie un număr imposibil de piei“ de pe spinarea contribuabilului sinăian şi, mai mult decât atât, nu se pretează la acţiuni cu dimensiuni populiste, deşi cam asta au făcut, dacă e să ne raportăm la situaţia socială, politică şi economică prin care trecem vrând-nevrând acum. Dacă nu ne înşeală memoria, în urmă cu foarte puţini ani bugetul local de venituri şi cheltuieli a fost aprobat „la limita imposibilului“. Consilierii locali s-au plâns – bineînţeles în pustiu – că n-au avut timp să studieze acel atât de important document, iar banii s-au dus care încotro pe foarte multe floricele, spaţii verzi şi alte lucruri de maximă importanţă pentru Sinaia. I-a păsat oare cuiva din elitele urbei de faptul că opoziţia locală ar fi avut dreptul prin lege să ia la bani mărunţi problema banilor publici, să o studieze şi să poată avea o atitudine corespunzătoare legat de votul bugetului local? Are rost să reamintim cumva ce sume s-au cheltuit în ultimii patru, cinci ani doar pentru panselizarea şi arbuştizarea Sinaiei?

INTERIMATUL, BATĂ-L VINA

În marea ei transparenţă puterea locală nu a mai catadicsit să facă publică suma în cauză în 2016. Aşa or considera politicienii puterii locale de cuviinţă că trebuie să se desfăşoare lucrurile. Poate că există transparenţă în actul de guvernare locală, chiar dacă lucrurile sunt şuşotite prin cotloane şi opinia publică habar nu are de ele. Oare în ce situaţie ne vom afla în 2017 legat de dezbaterea şi aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al oraşului Sinaia? Ne aflăm într-o situaţie deosebit de delicată, asta ca să nu-i spunem dificilă, deşi poate acesta ar fi cuvântul potrivit. Nu peste foarte multă vreme s-ar putea să ne confruntă cu o stare de fapt ceva mai aparte. Sinăienii cu drept de vot ar putea fi invitaţi la urne pentru a-şi exprima opţiunea electorală şi a desemna un nou primar care va conduce destinele urbei pentru următorii patru ani. Deocamdată însă nimic nu e sigur. Nimic nu e bătut în cuie. Dar există un termen limită până la care bugetul local de venituri şi cheltuieli va trebui redactat sub formă de proiect de hotărâre supus dezbaterii şi votului Consiliului local. Oare când se va întâmpla lucrul acesta? În ultimul moment pe care legea îl acceptă sau politicienii locali, dându-şi seama de importanţa respectivului act normatilor publici cu responsabilitate, vor face în aşa fel încât să ne situăm într-un prag al normalităţii referitor la termenului la care proiectul bugetului local pe 2017 va deveni realitate?

You may also like...

Leave a Reply