Cum va fi „plămădit“ bugetul local pe 2017?

Nu cu mult timp în urmă, dacă e să luăm în calcul ca unitate de măsură a timpului durata care s-a scurs de când actuala putere locală se află la conducerea urbei, aflam un lucru deosebit de interesant legat de alcătuirea bugetului local al unui oraş, în cazul nostru Sinaia. Politicienii susţineau faptul că este crucial să ţii cont de nevoile oamenilor atunci când se pune problema alcătuirii bugetului local. Trebuie să recunoaştem că în teorie cel puţin această afirmaţie sună cum nu se poate mai frumos. În momentul de faţă ne aflăm deja la începutul lunii februarie a noului an în care am intrat. În acest context este firesc să aşteptăm din clipă în clipă momentul solemn în care Consiliul local va trebui să supună la vot proiectul bugetului local de venituri şi cheltuieli al oraşului pe anul 2017. Din punct de vedere administrativ este într-adevăr un moment crucial mai ales dacă ţinem cont de doi factori ce influenţează categoric scena politico-administrativă a oraşului nostru. În principal se află suspendarea din funcţie (de vreo opt luni) a primarului. Cea de-a doua problemă este legată de aspectul financiar, pentru că efectele crizei economice nu s-au stins nici până acum. Modul în care vom fi capabili să gestionăm banii publici are o însemnătate crucială în bunul mers al urbei în anul în care tocmai am intrat. Ar fi necesară, mai ales acum, o chibzuinţă mult mai accentuată. Aleşii noştri ar trebui să dea dovadă de maturitate atunci când decid asupra unor domenii, haideţi să le spunem, hrăpăreţe în absorbirea banului public. Un discernământ cât se poate de lucid ar trebui să primeze, mai ales că de o foarte mare perioadă de timp oraşul este guvernat la modul pe care-l ştim. Primarul suspendat iniţiază fără niciun fel de probleme proiecte de hotărâre, iar majoritatea Consiliului local – supusă cum o ştim – este foarte vrednică la vot. Totul culminează cu cireaşa de pe tort în care se constituie instituţia viceprimarului. Acesta este atât de discret încât, mai în glumă, mai în serios, ne putem pomeni la un moment dat că va ezita să se implice şi în treburile lui de acasă. Dar asta e o glumă nevinovată şi nimeni nu trebuie să se supere. Mai ales că domnia sa are şi părţi foarte bune. Se pricepe să semneze. Şi uneori semnează, şi semnează, şi semnează… Cine are de înţeles a priceput deja despre ce fel de semnături facem vorbire în cazul de faţă. În orice caz, la alcătuirea noului buget nu credem că opinia domniei sale va fi luată în seamă câtuşi de puţin. Nu ne-am mira ca în perioada următoare să ne trezim cu un proiect de hotărâre referitor la bugetul de venituri şi cheltuieli al oraşului pe anul 2017 redactat, întocmit şi trimis Consiliului local tocmai de către primarul suspendat. Adică de ce ne-am mai mira când de mai bine de jumătate de an încoace peste 80 la sută din proiectele de hotărâre vehiculate prin şedinţele de consiliu sunt iniţiate de primarul suspendat şi nimeni nu a zis nici pâs! Foarte ciudată este accepţiunea sintagmei „suspendat din funcţie” apropo de primarul nostru. Omul îşi vede bine mersi de treabă şi elaborează proiecte de hotărâre pe bandă rulantă (fiind sigur că vor fi aprobate de majoritatea ce-i stă la îndemână). Legat de alcătuirea bugetului politicienii sinăieni vehiculau nişte modalităţi de lucru încântătoare la prima vedere pentru oricine. Bugetul n-ar trebui alcătuit aleatoriu, vizând interesele „unora” şi „altora”. Ar trebui în primul rând consultate anumite categorii profesionale. Medicii, personalul din învăţământ, agenţii economici importanţi, societatea civilă etc ar trebui să-şi exprime părerea care, la rândul ei, să fie luată în calcul de către autorităţile responsabile. Sincer, sună a utopie pentru că în ultimii 12 ani de când actuala putere locală ţine în mână frâiele administraţiei noastre nu am văzut niciun fel de astfel de confruntări. Şi nici nu credem că s-au desfăşurat pe sub ascuns în afara sferei de influenţă a mass-media sau a publicului larg. În momentul de faţă suntem la început de februarie după cum spuneam. Nu e infinit termenul până la care trebuie alcătuit şi propus spre vot executivului sinăian un proiect al bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul în curs. Cu câţiva ani în urmă am mai avut parte de un astfel de buget făcut pe muchie de cuţit şi supus aprobării „la minut”, doar-doar să nu depăşească limita legalităţii ca durată a marjei de timp. Pe măsură ce nisipul din clepsidră se scurge ne întrebăm cine oare va alcătui anul acest priectul de buget şi cine va hotărî care sunt priorităţile oraşului pentru care trebuie cheltuite importante de bani adunaţi de la contribuabilii sinăieni. Se va pune oare din nou accentul pe floricele, arbuşti şi giratorii bogat ornamentate? Care sunt lucrurile cele mai importante pentru care merită să cheltuim banii publici? Cine le va stabili, primarul suspendat?
Definiţii de uz general:
SUSPENDÁ: A întrerupe, a amâna, a opri temporar o activitate. ♦ A face să înceteze temporar o acțiune judiciară; a interzice temporar exercitarea unor drepturi; a amâna fără termen executarea unei pedepse. ♦ A destitui provizoriu din funcție un salariat.

You may also like...

Leave a Reply