Nostalgia „imparțialilor”

Există o categorie de oameni foarte pasionați de politică, pe care-i poți găsi cu ușurință pe Facebook, unde comentează acțiunile celor care ne conduc. Teoriile lor sunt simple și rotunde: toate partidele sunt o apă și-un pământ, toți politicienii sunt niște bandiți buni de spânzurat, România n-are nicio șansă de a ieși vreodată la lumină. În fața acestor oameni, orice opține de vot este greșită. Nu are rost să fii nici de stânga, nici de dreapta, nici de centru. Ca în legile lui Murphy, acești oameni clamează niște pseudo-adevăruri, susținute prin exemple care, la o analiză serioasă, nu stau în picioare. Surprinzător este că acești oameni se agită și comentează, când, dacă oricum toți politicienii sunt la fel de îngrozitori, soluția cea mai simplă ar fi să nu-i mai bage în seamă și să se apuce de citit, de plimbări, de concerte, de grădinărit.
În realitate, acești oameni sunt admiratori și nostalgici ai regimului Ceaușescu în forma în care se prezenta el prin anii ’70. Pe atunci toată lumea avea un serviciu, fiecare își putea rezolva problemele apelând la pile, cunoștințe și relații, toată lumea făcea bani negri și nimeni nu era luat la întrebări, nu existau legi ci numai oameni care le aplicau sau nu, în funcție de împrejurări și tot așa. Partidul care astăzi ar duce din nou țara înspre acel mod de trăi este PSD. Și atunci, oamenii despre care vorbeam susțin PSD și îl votează de fiecare dată. Dar, poate pentru că înțeleg că ceea ce ar vrea ei nu este chiar în regulă, că țara a luat-o în altă direcție, se jenează să recunoască: „da, sunt pesedist și vreau înapoi în comunismul cu față umană”. Și atunci se declară împotriva tuturor partidelor, doctrinelor, principiilor, direcțiilor economice etc. Adică, vezi Doamne, ei nu sunt împotriva dreptei, nu, ei sunt împotriva tuturor. Dar dacă ai răbdarea să citești ce scriu, constați că, în realitate, postările lor sunt agresive sau jignitoare la adresa doar a politicienilor dintr-o anumită tabără. Am văzut zilele astea pe peretele unui astfel de „imparțial”, un text despre Johannis, care începe așa: „Sibianul ăsta plin de ură, lipsit de imaginație și sentimente, mecanicist și infatuat, încăpățânat până la demență și aflat într-o permanentă stare de non-consonanță cu majoritatea poporului român”. Am citit alte 30-40 de postări ale aceluiași „imparțial”. Nimic despre Dragnea sau despre Tăriceanu. În schimb, multe afirmații de tipul „toți merită un scuipat”. Adică o atitudine orwelliană: „toți sunt la fel, dar unii sunt mai la fel decât alții”. Și uite-așa, la 28 ani de la Revoluție, suntem tot acolo, grație câtorva milioane de oameni care n-au reușit să înțeleagă nimic și care, în inconștiența la care au dreptul prin naștere, și-au educat și copiii în aceeași „imparțialitate”. (Raul Baz)

You may also like...

Leave a Reply