Neajunsurile infrastructurii ne apasă mult prea greu

La nivel central toată lumea e absolut fericită. Politicienii de diverse culori (nu stăm să le explicităm) jubilează datorită faptului că în sfârşit avem buget! N-ar fi rău şi noi, ca sinăieni, ca opinie publică, să ne reamintim de faptul că la un moment dat actuala conducere a oraşului va trebui să adopte, să aprobe, să ia în braţe – dacă vreţi să formulăm mai idilic – un proiect de buget local. E cazul să ştim şi noi încotro se vor îndrepta finanţele oraşului, cum vor fi cheltuiţi banii publici ai Sinaiei în anul de graţie 2017 în care am intrat deja binişor. Nu suntem maliţioşi şi nu ne referim neapărat la faptul că anumite sume importante vor căpăta destinaţii nedorite, cum ar fi spaţiile verzi, floricele şi alte asemenea minuni edilitare de care nu ne putem lipsi după cum s-a văzut în ultimii ani. Dar e dreptul nostru ca cetăţeni să ştim ce vom face cu banii cetăţenilor în acest an. Există un termen limită la care proiectul de buget trebuie supus Consiliului local şi aprobat prin decizia majorităţii executivului sinăian. Nu dăm verdicte, nu căutăm să fim vehemenţi, dar, totuşi, faptul că primarul este suspendat nu ne poate priva de astfel de lucruri esenţiale. Trebuie să ştim, ca puri şi simpli cetăţeni, câţi bani vor fi destinaţi anul acesta dezvoltării infrastructurii oraşului? Cât se va cheltui pentru canalizare, pentru modernizarea drumurilor, pentru iluminatul public şi, mai ales, dacă se va mai risipi bani pentru bâlciuri şi raliuri? Să nu uităm că în Sinaia anului 2017 există anumite zone care nu beneficiază absolut deloc de canalizare. Acest lucru dacă nu e ruşinos este dureros. În plus de asta autorităţile locale nu se sfiesc să ia măsuri drastice. CU câţiva ani în urmă am asistat la amendarea unor cetăţeni care – probabil le ajunsese cuţitul la os datorită lipsei canalizării – au încercat să sape, să încerce să se descurce singuri. Dar puterea locală nu a precupeţit niciun efort ca să se laude în broşurile electorale cum că probleme de tip infrastructural, aşa cume canalizarea, sunt vizate în prim plan şi vor fi rezolvate cât se poate de repede.

You may also like...

Leave a Reply