Atitudini neverosimil de batjocoritoare într-o Sinaie de secol XXI! Puterea locală nu dă nici două parale pe plătitorii de taxe şi impozite?

Este deja de notorietate faptul că actuala putere locală pune mare preţ pe atragerea oricărei surse de venit care să mai umple câtuşi de puţin „firavul nostru buget local“. Când vine vorba de majorarea taxelor sau impozitelor locale şi, de ce nu, de inventarea a câtor şi mai câtor altora noi aproape nimeni nu-i întrece pe mai marii urbei. Să luăm un exemplu concret. În aşa-numitele locuri amenajate pentru staţionarea taximetrelor cei care le utilizează plătesc nişte taxe „bine stabilite“ şi care trebuie să recunoaştem că nu sunt tocmai modice, dacă ne raportăm la condiţiile pe care aceste Staţii de taxii le oferă atât conducătorilor auto cât şi clienţilor acestora. Şi iată că de aici şi până la bătaia de joc la adresa ambelor categorii ante-menţionate proferată de cei din administraţia locală nu mai e decât un pas. De fapt „rubiconul“ a şi fost trecut odată cu căderea primei zăpezi ceva mai consistente din iarna aceasta. Utilajele firmei care asigură deszăpezirea oraşului (la o calitate de invidiat!) şi-au făcut datoria cu prisosinţă. Pur şi simplu au râcâit zăpada de pe mijocul carosabilului şi au trântit-o în laterale, sufocând de-a dreptul staţiile de taxi. Evident fără ca nimeni dintre cei responsabili să se sinchisească de neajunsurile pricinuite astfel taximetriştilor şi clienţilor lor. Oamenii au fost nevoiţi să pună mâna pe lopeţi, aşa cum se vede şi în imagine. Altfel nimănui nu i-ar fi păsat de această cruntă bătaie de joc şi şoferii de taxi s-ar fi trezit în imposibilitatea de a-şi mai putea practica meseria. Oare de ce nu ne mai miră că în momentul de faţă asistăm la o escaladare alarmantă a acestui gen de gesturi reprobabile, aproape strigătoare la cer din partea unei puteri locale ce a ajuns să-şi facă aproape un crez din ignorarea cetăţenilor de rând?

You may also like...

Leave a Reply