Nimeni nu se mai sinchiseşte de împrejurimile Castelului Peleş?

Din nefericire, nici măcar acum, într-o Sinaie a anului 2017, potenţialul real al Castelului Peleş şi al împrejurimilor sale nu este exploatat la întreaga sa capacitate. Acest lucru este evident în primul rând în deficitul oraşului şi al cetăţenilor. Vorbim despre un punct de atracţie turistică de o notorietate covârşitoare care a depăşit demult hotarele ţării. Dacă cei responsabili şi-ar dori cu adevărat ca în Sinaia să existe un turism de înaltă calitate poate situaţia ar fi un pic diferită. Chiar dacă natura nu ţine întotdeauna cu noi şi la Sinaia nu se pot practica sporturile de iarnă atât de uşor ca în alte staţiuni ce beneficiază şi de o structură geografică mai avantajoasă, am putea compensa acest lucru prin punerea pe cât mai bine posibil în valoare a restului de atracţii turistice de care beneficiază oraşul nostru. Dacă la acest lucru am mai adăuga faima, renumele deosebit pe care staţiunea noastră şi le-a căpătat de-a lungul anilor atunci cu siguranţă că statisticile referitoare la numărul de turişti care ne calcă pragul ar fi cu mult mai îmbucurătoare decât se prezintă în momentul de faţă. Pentru asta ar fi nevoie de implicare şi de renunţarea unor anumite înverşunări maladive. Ar fi necesar să nu mai există delăsare atroce care îşi spune şi în prezent cuvântul şi mai ales – aşa după cum am spus – ignorarea aproape virală a potenţialului real al domeniului Peleş. Însă după cum se observă şi în imagini lucrurile nu stau cum ne-am dori.  Principala alee de promenadă care duce la Castel şi la punctele de atracţie din jur în fiecare an este absolut nedeszăpezită, iar când temperatura este scăzută se transformă pe dată într-un patinoar natural care-i face pe mulţi să evite zona şi să renunţe la vizitarea Peleşului (foto 1). Vine tare din urmă aspectul estetic al arealului dimprejurul castelului care este îmbogăţit cu nişte elemente specifice foarte pitoreşti, cum ar fi sacii de gunoi atârnaţi în pomi (foto 2). Ca o completare a ansambului general sunt micile incidente, cum ar fi câte o maşină a vreunui „şmecher“ parcată de-a curmezişul drumului printre brazi. Unde mai pui că în acea zonă este interzis accesul auto (foto 3). În aceste condiţii nici nu mai mare rost să căutăm vinovaţii. Or fi reprezentanţii puterii locale, or fi cei de la Peleş? Ce mai contează! Marele perdant rămâne Sinaia şi cetăţenii ei.

DSCN9136

You may also like...

Leave a Reply