Scribii funebri

Este de-a dreptul uimitoare viteza cu care apar cărţi de sute de pagini în care sunt povestite vieţile marilor dispăruţi ai zilelor noastre. Nici nu moare omul bine, că deja poţi să cumperi un cărţoi cât Larousse-ul, din care afli şi ce lapte a supt răposatul de la mama lui. Aşa a fost cu Lady Di, la fel cu Michael Jackson, cu Steve Jobs, cu Prince, cu Nancy Reagan ori Leonard Cohen. Senzaţia este sinistră: te gândeşti că există oameni care te urmăresc, dacă eşti celebru, scriu conştiincios pagină cu pagină din viaţa ta, însă aşteaptă să mori ca să publice. Sau, cine ştie, poate că oamenii notorii chiar angajează biografi, furnizându-le constant informaţii şi luându-le banii pe contracte de exclusivitate. N-am idee, dar oricum ar fi, este odios. Indivizii ăia, siniştri scribi funebri, trăiesc ca nişte adevărate hiene, pentru ei omul nu e valoros decât mort, cât trăieşte nu e altceva decât un cadavru viu. Cei care citesc aceste cărţi sunt, la rândul lor, nişte „sarcofage” (muşte de gunoi), care devorează cadavrele răposaţilor rapid de tot, până să apuce să se răcească. Un astfel de cititor îşi pierde interesul pentru viaţa lui Steve Jobs, dacă nu are cartea la numai două zile dupã ce omul a murit. Între timp mor alţii, apar cărţi noi, aşa că după o lună gata, Steve Jobs e vechitură, nu ne mai interesează. Încă o dată: sinistru. (Raul BAZ)

You may also like...

Leave a Reply