Concurs național de dans la Bușteni

”Dance For You”
Orașul Bușteni a găzduit sâmbătă, 11 martie 2017, la Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Bușteni, Concursul Național de Dans pentru Copii și Tineret ”Dance For You” – ediţia a IV-a. Competiția a fost organizată de către Asociația Centru de Activități Recreative și Educative ”Școala Altfel” în parteneriat cu Centrul Cultural “Aurel Stroe” și Primăria Orașului Bușteni. Organizarea concursului cu caracter naţional ”Dance For You” a avut ca scop următoarele obiective: stimularea spiritului competitiv, motivarea pentru performanță, promovarea experienței artistice, dezvoltarea comunicării și a relaționării prin limbajul universal al dansului, rezultatul final fiind promovarea copiilor și tinerilor dansatori talentați din România, precum și sprijinirea programelor de educație non-formală practicate de cluburile și şcolile de dans din țară. Concursul a avut parte și anul acesta de un juriu de excepţie, alcătuit din personalităţi de seamă din domeniul educației, culturii, dansului și sportului românesc:

 Doina Stăiculescu – Maestru Emerit al Sportului – preşedinte juriu. Doina Stăiculescu este prima sportivă din România care a urcat pe podiumul olimpic la gimnastică ritmică. Ea a cucerit medalia de argint la individual compus, la JO de Los Angeles, din 1984, unde această disciplină a fost introdusă în premieră.

 Sorina Mladin – membru juriu. Sorina Mladin – multipla campioană națională la gimnastică ritmică și instructor la Clubul Sportiv Blue Stars 2000, fostă coregrafă a lui Zoltan Kelemen – singurul patinator român prezent la ultima Olimpiadă de Iarnă (Vancouver 2010) şi la ultimele Campionate Mondiale şi Europene de Patinaj Artistic.
 Ramona Mezei – membru juriu – prim balerină a operei din Brașov
 Alina Zahariuc – membru juriu – profesor coregraf balet clasic Palatul Copiilor Ploiești
 Constantin Spurcaciu – membru juriu – director Centrul Cultural ”Aurel Stroe” – Bușteni
Cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei orașului Bușteni, prin implicarea deosebită a domnului Viceprimar cu atribuții de primar, Nae Savel, au fost premiate peste 130 de momente artistice, totalizând un număr de 700 de copii. În cadrul concursului, atât la secțiunea grup/formatie cât și la secțiunea individual, concurenții au prezentat publicului spectator frumoase demonstrații coregrafice, cuprinzând diferite stiluri de dans clasic și modern. Președintele juriului, doamna Doina Stăiculescu, a acordat un premiu special trupei ALLEGRO din Câmpina pentru costumele frumoase, pentru compoziția coregrafică de excepție și pentru spectacolul realizat prin momentul artistic prezentat în concurs ”Primăvara”, profesor coregraf Dorina Popa. D-ra Sorina Mladin, membru juriu, a acordat un premiu de excelenta d-rei Ana Maria Tătaru, membră a clubului de dans Millenium Art din Giurgiu, pentru un dans solo de excepție pe melodia ”Slave to the rhitm”, profesor coregraf Flori Iordache.  Marele premiu, trofeul concursului, a fost câștigat de trupa Mini Vogue cu un dans de caracter, coordonator Irina Ciobanu – instructor coregraf. Evenimentul s-a constituit într-o acțiune caritabilă, organizatorii acordând la final un sprijin financiar de 2000 lei unui elev din orașul Bușteni.

6b  6d

You may also like...

Leave a Reply